Fericitul Adolf Kolping s-a născut acum 200 de ani în data de 08 decembrie 1813 în Kerpen, Germania. Acest eveniment am sărbătorit la Parohia „Sf. Ladislau” din Oradea. Am făcut acest lucru pentru faptul că părintele A. Kolping este fondatorul asociaţiei calfelor catolice şi pentru că la Parohia „Sf. Ladislau” încă din anul 1898, timp de o jumătate de secol, această asociaţie şi-a desfăşurat activitatea în rândul calfelor.
Duminică, 8 decembrie, începând cu ora 15.30, în sala de şedinţă a parohiei membrii consiliului parohial au luat parte la o şedinţă extraordinară, în cadrul căruia după salutul preotului paroh, a luat cuvântul Tánczos Edit – referent Kolping – care a prezentat viaţa lui A. Kolping şi câteva considerente despre Mişcarea Kolping. Această întâlnire a avut ca scop pe lângă aniversare şi privirea spre viitor, reînvierea în parohia noastră a Familiei Kolping. La sfârşitul şedinţei, membrii consiliului parohial au depus o coroană de flori la plăcuţa comemorativă care a fost confecţionată pentru acest eveniment. Această plăcuţă şi-a găsit locul pe această clădire, fiindcă pe vremuri, pe str. Teleky nr. 9 a avut sediul Asociaţia Calfelor Catolice. Pe această plăcuţă se poate citi şi motto-ul bicentenariului: „O istorie cu viitor”!
După şedinţa Consiliului Parohial am celebrat Sf. Liturghie, unde în prezenţa credincioşilor ne-am amintit de acest eveniment important. La liturghie au participat şi membrii Familiei Kolping greco-catolice Crişana/Oradea. În sanctuar am aşezat şi steagul Familiei Kolping, iar în cadrul liturghiei s-a făcut referire de mai multe ori la ideologia şi învăţătura părintelui Kolping.
Tinerii studenţi catolici din Oradea, – dintre care mai mulţi locuiesc în internatul în care şi pe vremea calfelor catolice a funcţionat internatul ucenicilor- după Sf. Liturghie s-au adunat pentru a face cunoştinţă cu viaţa lui Adolph Kolping şi cu mişcarea Kolping. După acest moment de cunoaştere, tinerii au venit cu multe idei în ceea ce priveşte munca de formare, activităţile sociale, spirituale, formative care s-ar putea organiza sub egida Kolping şi la Oradea.
Sperăm că, în urma evenimentelor de la Oradea se va realiza şi moto-ul anului: „acest trecut va avea un viitor”…
Pr. Pék Sándor, paroh-protopop, Oradea