Notite biografice
Adolph Kolping s-a nascut in 1813 la Kerpen, in apropiere de Koln. Avea un frate si patru surori. Familia in care a copilarit si care l-a insotit in perioada de tinerete a fost pentru el un sprijin important in viata. "A fost o viata marcata de saracie, dar traita cu credinta si multumire si de aceea fericita". Aceasta atitudine vizavi de munca si viata in general l-a marcat pentru tot restul vietii. "El a crescut impreuna cu fratii sai intr-un climat familial sanatos, caracterizat de simplitate, harnicie si economie". "Faptul ca familia a avut o insemnatate majora in gandirea pedagogica a lui Adolph Kolping se datoreaza casei lui parintesti". Desi insetat de invatatura, a absolvit intre 1826-1829 o scoala de calfa de cizmar, mai mult fortat de imprejurari, decat din propria dorinta (dat fiind situatia financiara a familiei, dar si existenta unui sistem scolar deficitar).
Nu acesta a fost visul lui. El si-a indeplinit sarcinile in mod constiincios, dar planul sau era sa studieze. Deocamdata isi practica meseria in diferite ateliere, ajungand la un nivel foarte bun. In plus i s-a oferit sansa unei casatorii cu fiica maistrului si preluarea atelierului. Kolping insa suferea datorita conditiilor aspre in care traiau calfele si a atitudinii acestora vizavi de lume si viata.
Ca cizmar, el a trait drama morala si saracia sociala a celor de varsta lui. El nu s-a simtit bine in aceasta lume si isi dorea un singur lucru: sa studieze.
Dupa opt ani a ajuns la concluzia "...cat de nefericit devenisem” In 1837, dupa o boala pe care nu a numit-o, a facut un pas curajos si, luand meditatii in particular, a reusit sa obtina certificatul de maturitate (diploma de bacalaureat).
Apoi, sprijinit financiar de o protectoare si scapat astfel de o grija uriasa, a inceput studiile de teologie la Munchen. Aici a intalnit reprezentanti de seama ai miscarii catolice de reinnoire.
In 1842 Kolping s-a transferat la Bonn si in 1844 a intrat la Seminarul Teologic din Koln. In 13 aprilie 1845 a avut loc hirotonirea lui Kolping la Biserica Minoritilor din Koln (tatal sau decedase cu o seara inainte). In perioada in care a activat ca profesor de religie si capelan la Wuppertal-Elberfeld, a preluat functia de Praeses al Asociatiei Calfelor, care in urma cu o jumatate de an fusese infiintata de profesorul Johann Gregor Breuer. In octombrie 1848 a terminat lucrarea "Asociatia Calfelor”, prin care a promovat ideea asociatiilor calfelor. In 1849 i s-a incredintat postul de vicar al Domului (catedralei) din Koln si in acelasi an a intemeiat Asociatia Calfelor din acest oras. De acum inainte s-a dedicat in totalitate dezvoltarii acestei munci de asociatie. A publicat nenumarate articole, folosindu-se de toate mijloacele de informare in masa existente la acea vreme. A intreprins mai multe calatorii, printre care una si in Elvetia si in 1857 a putut prezenta Papei Pius IX-lea lucrarea despre asociatiile calfelor. In 1862 a fost numit rector al Bisericii Minoritilor.
Adolph Kolping a murit in 4 decembrie 1865 la doar 52 ani, dupa o perioada mai lunga de boala. In 1991 a fost beatificat la Roma de catre Papa Ioan Paul al II-lea. Membrii Kolping din intreaga lume au umplut atunci Piata Sf. Petru.
"Oamenii ca Adolph Kolping sunt - daca incepem sa ii studiem si nu preluam clisee traditionale - o provocare pentru biserica si stat, pentru crestini si necrestini. Conceptul lui de apropiere de popor si de viata si concluzia care rezulta din acesta, de identificare (cel putin partiala) cu omul, au fost hotaratoare pentru succesul lui." Hans-Joachim Kracht
Vremurile lui Adolph Kolping
începutul secolului al XlX-lea a fost marcat de temeri profunde. Napoleon invada si impartea teritorii si biserica avea mult de suferit. In aprilie 1814 acest om excentric a fost invins si Europa a fost reorganizata din punct de vedere teritorial la Congresul din Viena. Astfel, Kolping, care la nastere a fost cetatean francez, a devenit doi ani mai tarziu prusac. Datorita introducerii puterii aburului a avut loc o puternica si razanta dezvoltare industriala, de care multi oameni si-au legat speranta unui venit mai mare. Domnea o stare de asteptare optimista, care s-a tulburat insa destul de repede. In orase s-au format cartiere de suburbie si a luat nastere o noua clasa - cea muncitoreasca.
Introducerea libertatii practicarii mestesugului a dus la distrugerea sistemului breslelor, prin care se reglementase viata mestesugarilor. Odata cu destramarea ordinii traditionale a breslelor, sentimentul de indatorire a maistrului fata de calfele sale a disparut. Multi tineri nu au mai avut nici un fel de sprijin. Au fost nevoiti sa caute adapost la carciumi si hanuri, ceea ce nu a fost intotdeauna benefic pentru dezvoltarea lor personala si sociala.
Calea ferata a apropiat lumea, iar noile metode de tiparire au deschis noi posibilitati. Si sistemul de invatamant a devenit din ce in ce mai complex. Prapastia dintre sarac si bogat s-a adancit tot mai mult cu timpul si biserica a avut destul de putini reprezentanti care sa inter- vina pentru cei sarmani. Unii dintre oamenii Bisericii au fost, dimpotriva, de un cinism remarcabil: "Saracia este in fond o placere. O viata modesta este in sine o placere. Aceasta bucurie o pierd cei care traiesc in belsug."
Putini au fost cei care s-au luptat pentru rezolvarea problemelor sociale ale timpului. In 1844 Friedrich Engels l-a intalnit la Paris pe Karl Marx. In 1848 a aparut Manifestul Comunist.
Clasa muncitoare a inceput "sa fiarba". Multi au luat atitudine, infierand conditiile mizere de viata. Cetateni si muncitori revolutionari au incendiat in 1848 castele si au ridicat baricade pe strazi. Evenimentele au dus la formarea Adunarii Nationale Constituante, care a ramas pana in zilele noastre un model pentru toate constitutiile germane. Insa la acea vreme intreaga revolta a fost un fiasco, cel putin pentru muncitori. Ceilalti oraseni si-au vazut in curand din nou de afacerile lor.
Doua personalitati ale Bisericii Catolice au luptat la acea vreme pentru cauza saracilor, a muncitorilor lipsiti de drepturi, a meseriasilor: Episcopul din Mainz Wilhelm Emmanuel Freiherr von Ketteler (1811-1877) si Adolph Kolping. Cei doi s-au facut remarcati datorita pozitiei lor ferme vizavi de problematica sociala.
La sfarsitul acelui secol s-a nascut expresia "revolutie industriala". Urmarile acestei revolutii le simtim si astazi, iar imaginile marii saracii care insotesc o astfel de dezvoltare, prin care averea ajunge in mainile unui grup restrans de oameni, au lasat multe urme.
Asociaţia - un răspuns
Adolph Kolping a incercat sa dea un răspuns problematicii sociale prin infiintarea unei asociatii. "Omul trebuie sa se asocieze cu alți oameni atunci când vrea sa obțină ceva, dacă aceasta depașește puterile si posibilitatea sa de actiune." Asociatia, o comunitate de tip familial, a fost si este un câmp de invățare si exercițiu pentru comportamentul social al membrilor, pornind de la percepția creștină a omului. Ca membri ai unei familii ne leagă responsabilitatea pe care o purtăm unul pentru celălalt.d
Ca familie, putem modela lumea: "Reusim sa facem lucruri mari daca ne dorim cu adevarat, atunci cand cei pricepuți se asociază."