ORGANIZAT DE KOLPING MILLENNIUM TIMIŞOARA CU SPRIJINUL PRIMĂRIEI GHIRODA
CĂMINUL CULTURAL, 30.01.2016
Balul de Fărşang, în prag de primăvară, la Căminul Cultural Ghiroda, sâmbătă, 30 ianuarie 2016, organizat de Asociaţia Familia Kolping Millennium Timişoara
Organizaţia face parte din marea familie de creştini Kolping România, ai cărei membri îşi asumă responsabilităţi în societate şi biserică, bazată fiind pe respectul reciproc adresat tuturor creştinilor, şi este o organizaţie socială, catolică, cu un profund caracter democratic, având ca finalitate transpunerea în practică a credinţei creştine. Prezenţa unui preot (praeses) în rândul membrilor are menirea de a încuraja şi de a sprijini procesele democratice.
Carnavalul, ca ritual de trecere, de reintegrare şi de resemnificare, este bazat pe o formulă de spectacol, care presupune etalarea unor imagini noi, cu impact în conştiinţa participanţilor şi a spectatorilor. De aici derivă şi valoarea socială, în care individul devine şi actant şi spectator, dubla articulare a condiţiei ducând la omogenizarea grupului şi conservarea unor valori tradiţionale.
Etimologia termenului şi semnificaţia acestuia au fost prezentate şi la predica din cadrul liturghiei oficiată de pr. romano-catolic Janos Kapor, care a subliniat importanţa momentului de marcare a începerii postului, popularul lăsatul secului, dar şi conotaţiile acestuia, beneficiile lui. Cum ne-am informat, în DEX (pag.140) carnavalul este explicat ca fiind „perioada care precede postul (Paştelui) în unele ţări, când au loc petreceri populare însoţite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii”. Tot de acolo aflăm că a lăsa secul ( pag. 562-563) înseamnă „a începe zilele de post (al Paştelui)”, dar şi de „a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paştelui), petrecere populară din această perioadă”. Termenul Fărşang a fost preluat în Banat ca un sinonim pentru carnaval prin filiera germană Fasching, sau maghiară, Farsang.
Evenimentul organizat cu acest prilej de către Familia Kolping Millennium Timişoara a debutat cu liturghia oficiată de către praeses-ul acesteia, pr. Janos Kapor, în limba română şi în limba maghiară, în Biserica Romano – Catolică din Ghiroda, la ora 17. Organizatorii şi participanţii, invitaţii, au parcurs traseul de la biserică la Căminul Cultural într-o mică procesiune însoţită de steagul Familiei Kolping Millennium.
La Căminul Cultural, cu începere de la ora 18, s-a desfăşurat un program cultural – artistic, susţinut de Ansamblul de tineret, de dansuri populare româneşti „Cununa Timişului” al Şcolii Generale din comuna Ghiroda, şi Ansamblul de dansuri populare maghiare Eszterlanc al Casei de Cultură Timişoara. Primul ansamblu a prezentat două suite de dansuri, din zona de câmpie, respectiv de munte, a Banatului, avându-i coregrafi pe Duşa şi Lăiţă Stănescu, dar şi momente individuale, ale solistelor vocale Crina Jurjescu şi Anisia Ştefan, al solistului instrumentist, la acordeon, Radu Nichiteanu, îndrumaţi fiind de dirijorul Adi Scorobete. Ansamblul de dansuri maghiare a susţinut suite specifice zonelor Szeged şi Satu Mare.
Balul propriu-zis, carnavalul, a început după ora 19, iar cel care a asigurat ambientul muzical pentru acesta a fost DJ Musy. Au urmat concursul de măşti şi tombola cu premii numeroase. Juriul a fost selectat atât din rândul oficialităţilor, cât şi al participanţilor, iar criteriile după care membri acestuia s-au orientat au fost: inspiraţia în alegerea costumului şi alegerea lui şi/sau a măştii, dar şi etalarea lui. S-au acordat cinci premii, pentru personaje variate: Alexander de Bordeaux, Prinţesa din Hawaii, Prinţul Francez, Mary Poppins, Perla Neagră, Piratul care a răpit prinţesa, Cardinalul Richelieu, dar şi două menţiuni, pentru originalitatea măştilor confecţionate de copii, care au reprezentat personajele Zâna nopţii şi Clovnul dansator de rock.
Fondurile obţinute din vânzarea biletelor de intrare şi pentru tombolă constituie baza activităţilor de voluntariat viitoare ale Familiei Kolping Millennium Timişoara: tabere pentru copii din medii defavorizate, tabere de muncă pentru grupul de tineri al asociaţiei, acţiunile lor de voluntariat pentru ajutorarea copiilor, Cupa Kolping la fotbal, Cupa Kolping la şah, întâlniri de tineret, seminarii, pelerinaje, drumeţii, Festivalul Internaţional de gulaş, întâlniri cu partenerii, Ziua Adolph Kolping etc.
La reuşita acţiunii iniţiate de Familia Kolping Millennium Timişoara şi găzduite de Căminul Cultural Ghiroda prin sprijinul unui bun gospodar al comunei, domnul primar Vasile Dorel Cădariu, au contribuit din plin partenerii Kolping Banat şi SC Kolping Concept SRL, sponsorii darnici: Cofetăria Codrina , S.C. DEPENET SRL, S.C. Dante- Catering. Ne bizuim pe contribuţia şi aportul lor şi la viitoarele noastre acţiuni!
Prof. dr. Aneta Maria Gabor