9MT (Large)

Coroana de Advent face minuni!

Ca în fiecare an, la Biserica Millennium din Timișoara, Familia Kolping a inivitat comunitatea la confecționarea coronițelor de Advent. Fiecare participant a avut astfel ocazia de a intra în atmosfera perioadei Advent și de a se pregăti pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Deși ne aflăm într-o perioadă de pandemie, la această acțiune au fost prezenți mai Mai mult >>

4

Hramul bisericii și inaugurarea Casei Parohiale din Cenad

Cu ocazia Hramului bisericii romano-catolice din comuna noastră, eveniment ce are loc în fiecare an la data de 24 Septembrie, a avut loc și inaugurarea noii parohii. Și noi, Familia Kolping Cenad, am contribuit la acest eveniment cu o acțiune de voluntariat în data de 15.09.2020.  Ne-am ocupat de curățenia în curtea parohiei, după plecarea Mai mult >>

agm

Adunare Generala Familia Kolping Millennium

Adunare Generală în pandemie În data de 25.10.2020 a fost convocată Adunarea Generală a Asociatiei Familia Kolping Timisoara Millennium cu respectarea normelor în vigoare și din dorința expresă de a sădi speranța pentru toți cei care-și doresc revenirea la normalitate. Președintele asociației, Petöfi Sandor, a prezentat raportul asociației pentru anul 2019. Au fost organizate mai Mai mult >>