Pelerinajul clerului, persoanelor consacrate și al colaboratorilor parohiali la Maria-Radna Euharistie și Comunitate – aceasta a fost tema centrală a pelerinajului diecezan la Maria-Radna dedicat preoților, a membrilor ordinelor religioase, precum și a personalului și colaboratorilor laici din parohii, moment care a avut loc sâmbătă, 5 octombrie 2019 începând cu ora 10.00. Evenimentul a fost Mai mult >>
LATEST
Consiliul Director, 25-26 octombrie 2019
Cea de-a doua întâlnire a Consiliului Director Kolping România a avut loc în perioada 25-26 octombrie 2019 la Brașov. Agenda întâlnirii a fost formată atât din noutățile apărute în organizație în decursul anului 2019, precum și planurile pentru următorii ani. O atenție deosebită s-a acordat planului de acțiuni pentru anul 2020. Consiliul Director are și Mai mult >>
Voluntarii Kolping în Acțiune, ediția a IX-a!
Concursul de voluntariat al Familiilor Kolping din România, 2019-2020! Și în acest an Kolping România lansează invitația la Concursul național „Voluntarii Kolping în acțiune”, ediția a IX-a! Fiecare asociație Kolping locală decide cu privire la tipul de acțiune și domeniul în care dorește să se implice. Pentru competiția națională fiecare asociație își va putea prezenta Mai mult >>
Centrul educațional Kolping Sajan – o casă pentru nevoile comunității
În data de 17 octombrie 2019 a avut loc deschiderea Centrului educațional Kolping din Sajan, Serbia (la 90 km de Timișoara). Familiile Kolping Sajan și Padej, situate în zona rurală desfășoară atât activități specifice (apicultură, având stupi proprii) cât și de formare pentru membri (cursuri de dezvoltare personală, croitorie, coafură, gătit etc). Din necesitatea de Mai mult >>
Adunarea Generală Kolping Moldova – 19 octombrie, Ploscuțeni
Sâmbătă, 19 octombrie, a avut loc Adunarea Generală anuală a asociației Kolping Moldova, la casa Kolping din Ploscuțeni, fiind prezenți membri ai asociațiilor locale din Oituz, Bârlad, Ferăstrău şi Ploscuțeni. Evenimentul a fost precedat vineri seara de întâlnirea tinerilor din Oituz si Ploscuțeni. Tinerii au avut jocuri împreună, rugăciunea și discuții privind programul de sâmbătă. Mai mult >>
Kolping Elveția: Călătorie de studiu prin România
Între 29 septembrie – 8 octombrie 2019, un grup de 16 membri Kolping din Elveția a străbătut România de la vest la est și de la nord la sud. Au venit din partea Familiilor Kolping din Baar, Weinfelden, Wolfenschiessen și Zürich, împreună cu Peter Jung, directorul Organizației Kolping Elveția și au fost însoțiți tot timpul Mai mult >>