Pe 13 noiembrie 2016, la predica Jubileului dedicat persoanelor marginalizare social, Papa Francisc, lăsând de-o parte textul pregătit a spus: „Să cerem harul de a nu închide ochii în fața lui Dumnezeu care ne privește și în fața aproapelui care ne interpelează… mai ales spre fratele uitat și exclus, spre «Lazăr» care zace în fața ușii noastre. Acolo se îndreaptă lupa Bisericii… În lumina acestor reflecții, aș vrea ca astăzi să fie «Ziua Săracilor»”. Apoi, în scrisoarea „Misericordia et misera”, Pontiful a fixat această celebrare pentru toată Biserica Catolică, în duminica a XXXIII-a din timpul de peste an, conform calendarului latin. Anul acesta, acea duminică, și deci Ziua Săracului, este pe 19 noiembrie.
În mesajul adresat special pentru această zi, Papa Francisc sublinia: “Invit întreaga Biserică și pe bărbații și femeile de bunăvoință să țină îndreptată privirea, în această zi, spre cei care întind mâinile lor strigând ajutor și cerând solidaritatea noastră. Sunt frații noștri și surorile noastre, creați și iubiți de unicul Tatăl ceresc. Această Zi vrea să stimuleze în primul rând pe credincioși pentru ca să reacționeze la cultura rebutului și a risipei, însușindu-și cultura întâlnirii. În același timp invitația este adresată tuturor, independent de apartenența religioasă, pentru ca să se deschidă la împărtășirea cu cei săraci în orice formă de solidaritate, ca semn concret de fraternitate. Dumnezeu a creat cerul și pământul pentru toți; din păcate, oamenii sunt cei care au ridicat granițe, ziduri și țarcuri, trădând darul originar destinat omenirii fără nicio excludere.”
Fiind prima celebrare la nivel mondial a ZILEI SĂRACULUI, în România, FDP – Protagoniști în educație cu binecuvântarea IPS Ioan Robu, Arhiepiscop de București, vă invită să vă alăturați inițiativei și astfel, prin gesturi concrete să popularizăm această zi și să ne implicăm în răspândirea ei.
Propunem astfel câteva acțiuni concrete care se pot realiza atât individual cât și împreună cu comunitățile din care facem parte precum: să invităm un sărac la prânzul de duminică sau împreună cu comunitatea din care facem parte să oferim o masă caldă pentru cei săraci. Un alt gest concret ar fi să oferim 1% din venitul personal din luna noiembrie către o organizație de caritate precum cele partenere la această inițiativă.
Pe lângă inițiativele propuse pot fi și multe altele însă să nu uităm ceea ce ne spune Papa Francisc în mesajul pentru această zi: “La temelia atâtor initițive concrete care se vor putea realiza în această Zi să fie mereu rugăciunea. Să nu uităm că Tatăl nostru este rugăciunea săracilor.” “(…)cererea de pâine exprimă încredinţarea în mâinile lui Dumnezeu pentru necesităţile primare ale vieţii noastre. Ceea ce Isus ne-a învăţat cu această rugăciune exprimă şi cuprinde glasul celui care suferă datorită precarităţii existenţei şi datorită lipsei de cele necesare. Discipolilor care îi cereau lui Isus să-i înveţe să se roage El a răspuns cu cuvintele săracilor care se adresează unicului Tată în care toţi se recunosc ca fraţi.
“Tatăl nostru” este o rugăciune care se exprimă la plural: pâinea care se cere este “a noastră”, şi asta comportă împărtăşire, participare şi responsabilitate comună”.
Contact:
FDP -Protagoniști în educație – www.fdpsr.ro
Simona Catobene – director executiv
0742028858
Organizații partenere:
CARITAS ROMÂNIA
Acțiunea Catolică din România
Kolping România
Asociația Papa Giovanni XXIII
Mișcarea eclezială carmelitană
Asociatia Banca pentru Colectarea si Distributia Alimentelor
Asociația Misionarii lui Padre Pio
Asociația Bărbaților Catolici “Sf. Iosi muncitorul”
Fundația Hans Linder
Asociația Cercetații Români Uniți
www.facebook.com/cercetasii.romaniuniti/
Fundația Credință și Lumină
Asociația Cercetașii Munților