Cea de-a treia întâlnire de anul acesta a Consiliului Director a avut loc la Casa Kolping din Caransebeș, în perioada 4-5 noiembrie 2016. Sfânta liturghie a fost celebrată sâmbătă dimineață de Pr. Istvan Gödri, praeses-ul asociației.
Profilul Kolping România a reprezentat un punct important pe ordinea de zi. Comunitate, formare, acțiune și întrajutorare sunt cuvintele cheie pentru definirea misiunii asociației. La Adunarea Generală de la Oituz voluntarii au făcut o analiză a punctelor tari, a punctelor slabe, a oportunităților și a amenințărilor cu care se confruntă asociația, acestea fiind reluate și discutate la acestă întâlnire. După ce membrii CD vor finaliza redactarea textului, acesta va fi trimis tuturor asociațiilor Kolping pentru comentarii sau adăugări.
Prezentarea activității KOR a inclus investiția de la Oituz – Centrul Educațional va începe activitățile cu copiii în ianuarie 2017. A fost adusă în discuție construirea Casei Kolping din Timișoara, imobil care se va afla nu departe de fosta Casă Kolping, situată odinioară pe str. Tigrului nr. 7. S-a discutat despre posibilitatea ca Asociația Kolping să primescă un fond pentru cheltuieli și despre proiectele „Consolidarea educației globale în comunitățile globale” și „Comunicare inteligentă – implicare inteligentă a tinerilor”, finanțate prin Erasmus+.
Au fost stabilite datele și locațiile pentru întâlnirile structurilor de conducere de la nivel național și s-a vorbit despre evenimentele care vor avea loc la nivel internațional în anul 2017. Broșura de voluntariat va fi finalizată în decursul acestei luni iar anuarul va fi gata în prima parte a anului următor. S-a decis ca pentru tipărirea cardurilor de membru să se apeleze la o firmă specializată. Au fost prezentate activitățile de tineret desfășurate de la ultimul Consiliu Director până în prezent și evenimentele planificate pentru 2017, precum și activitatea bordului Kolping Tineret Europa.
Anul trecut a fost inițiată campania „Moldova pentru Moldova”, acțiune de voluntariat datorită căreia oamenii cu o situație materială precară din localitatea Grigorovca, Republica Moldova, au primit în jur de 300 de pachete cu alimente neperisabile. Anul acesta campania se extinde la nivel central sub numele „România pentru Moldova”. Având în vedere că solidaritatea este una din valorile promovate de Adolph Kolping, sunt invitate să se implice în aces demers cât mai multe Familii Kolping, astfel încât cei nevoiași să aibă parte de un Crăciun mai frumos decât de obicei.
Campania de reciclare desfășurată de FK Gheorgheni s-a bucurat de un real sprijin din partea locuitorilor din localitate și din zonă – s-au strâns în jur de 350 kg. de capace din plastic care au fost prelucrate și refolosite. Întrucât reciclarea este importantă nu numai pentru mediu, ci este și o dovadă de spirit civic, această inițiativă se va extinde și în celelalte Familii Kolping din țară.
Nu în ultimul rând, la acest Consiliu Director s-a vorbit despre necesitatea de a face o modificare în statut prin care să se precizeze faptul că Asociația Kolping este continuatoarea Asociației Calfelor Catolice din România. Pentru a stabili încotro ne îndreptăm trebuie să știm cine suntem.
Ana-Maria Nicu