Consiliul Director Kolping Alba s-a reunit în Tabăra din Ivo în data de 23 Mai a.c. pentru a discuta evenimentele desfăşurate până acum pe plan diecezan şi naţional, respectiv pentru a stabili priorităţile pentru perioada următoare.
Ca şi o continuare a acestei şedinţe s-a desfăşurat sâmbătă și „Ziua de voluntariat” în Tabăra Ivo, unde cei aproape 50 de voluntari au ajutat la lucrările de modernizare, reparaţii ce erau necesare în această locaţie.
Voluntarii au fost membrii din Familiile Kolping: Braşov, Odorheiu Secuiesc, Ernei şi Sighişora.
De menţionat este faptul că membri Kolping din Sighişoara au adus şi 18 copii de la Căminul de copii din Sighişoara cu care colaborează de ceva vreme pentru a le oferi şi celor mici clipe de neuitat în această zi.
Mulţumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor obiective!
Edit Tanczos