Cupa Kolping la Șah a ajuns anul acesta la cea de-a XIX-a ediție, reunind un număr record de participanți. Competiția s-a desfășurat la Cantina Lenau din Timișoara și a adunat la start 59 de concurenți din Timișoara, dar și din alte localități precum Sânandrei, Pecica, Sânnicolau Mare, Giroc–Chișoda, Giarmata Vii, Arad, Pitești și București.
Rezultatele complete ale competiției pot fi consultate pe site-ul www.chess.result.ro.
După cele șapte runde de joc, participanții au fost premiați pe categorii de vârstă, separat fete și băieți. Cei mai buni jucători au primit medalii, cupe și diplome, iar toți participanții s-au bucurat de mici surprize dulci.
Cupele și medaliile au fost achiziționate prin programul K100, iar diplomele și dulciurile au fost oferite cu sprijinul Familiei Kolping Sfânta Maria.
Mulțumim Asociației Kolping România și domnului Partenie Mihai pentru arbitraj și implicare!
Îi așteptăm cu drag pe copii și tineri la următoarea ediție – Cupa Kolping la Șah, Ediția XX, care va avea loc în luna martie 2026.

