Sâmbătă, 31 mai, Familia Kolping Millennium din Timişoara a organizat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Gulaşului, un concurs câmpenesc devenit tradiţie, la Casa Marienheim. În mod inedit, juriul a fost alcătuit din 4 preoţi catolici.
Primele şase ediţii au avut loc în Cenad, Otelec, Sânandrei, Uivar, Dumbrăviţa şi Liebling.
„Totul a început ca o serbarea cămpenească, în urmă cu şapte ani, apoi s-a transformat într-un festival al gulaşului. Fiecare asociaţie Kolping vine de la mic la mare, nu contează vârsta, şi pregăteşte un gulaş tradiţional, din zona din care provine. O comisie evaluzează gulaşul. Pentru noi, e important ca aceste comunităţi care există în Banat să intre în contact, să socializeze şi să se cunoască. Punem la punct şi activităţile caritative pe care le vom organiza în viitor”, a declarat Eduard Dobre, directorul Kolping România.
Premiile Festivalului Gulaşului 2014 au fost următoarele:
Cel mai bun gulaş de porc a fost adjudecat de Familia Kolping „Sfânta Maria” din Timişoara, un gulaş internaţional demontabil (cartofii sunt separaţi) alcătuit din carne de porc, ardei kapia şi cu mămăliguţă făcută la ceaun. Mai departe, reţeta este secretă.
Premiul pentru „Cel mai bun gulaş de vită” a mers la Dumbrăviţa, un gulaş din rasol de vită, cu următoarele ingrediente: ceapă, usturoi, bere, sare, piper, ardei, boia şi multă dragoste la preparat, pentru a se crea un gust plăcut şi bun.
Cel mai bun gulaş săritor, fiindcă ingredientul principal a fost carnea de iepure de casă, a fost adjudecat de Familia Kolping din Otelec, un gulaş făcut ca la carte.
Premiul pentru „Cel mai savuros gulaş mixt” a mers la Liebing, un gulaş care a fost făcut în timp, cu răbdare, de aceea a ieşit foarte bun. „Un gulaş se face repede, dar dacă ai timp, îl faci bun. Aici avem numai carne de vită şi de porc, pusă la marinat de seară, cu foi de dafin, sare, piper. Apoi se fierbe cu untură de porc, se pune şi ceapă tocată mărunt, cimbru, ardei gras copt, cartofi, boia, găluşte de făină. La 8 kg de carne, am pus 5 de ceapă. Aşa iese gustul bun. Trebuie să fiarbă 4 ore”, a explicat, Lajos Toth, masterul chef din Liebling.
Alte premii:
Cel mai natural gulaş, pentru Familia Kolping din Sânandrei.
Cel mai condimentat gulaş, pentru Familiei Kolping Millenium din Timişoara.
Cel mai bun gulaş mixt, pentru Familia Kolping din Cenad.