Asociația Kolping România invită fiecare Familie Kolping să pună la dispoziție câteva fotografii relevante din localitate (clădiri, monumente, etc) pentru a se putea realiza o vedere cartonată cu ajutorul căreia să fie promovată localitatea, dar și asociația respectivă.
Astfel veți avea posibilitatea să trimiteți cu diferite ocazii partenerilor, altor familii Kolping și celor dragi această vedere cartonată prin care să promovați și localitatea voastră.
- Fiecare Familie Kolping va pune la dispoziție un număr de 10-15 fotografii cu rezoluție foarte bună.
- Fotografiile să fie cu imagini relevante din localitate: clădiri, monumente, obiceiuri, tradiții, obiecte tradiționale specifice localității etc.
- Fotografiile să fie în format electronic.
- Fotografiile să fie însoțite de câteva detalii (numele obiectivului, scurtă descriere)
- Familia Kolping să aibă plătită cotizația pentru anul 2017.
- Asociația Kolping România va suporta cheltuielile pentru grafică, editare și printare a unui număr de 200 de bucăți pentru fiecare FK.
- Fotografiile pot fi trimise pe adresa: lucianioja@kolping.ro sau pe CD la adresa poștală: Petőfi Sándor, nr. 27, Brașov, 500107
- Persoana de contact: Lucian Iojă, 0757.021.720
- Fotografiile pot fi trimise pe parcursul întregului an 2018.