Întâlnirea seniorilor de la Organizația Dieceză Kolping Alba a avut loc în data de 17 iunie, la Centrul de Recreere Kolping din Ivó. Potrivit relatărilor celor 26 de participanți, această primă ediția a fost o reușită.
Membrii sosiți din Mediaș, Odorheiu Secuiesc, Zetea, Toplița și Cristuru Secuiesc au vorbit în runda de prezentare și despre activitățile de la nivel local, discuțiile ajungând apoi la perioada când acest loc a început să prindă contur – în ce fel și prin ce lucrări și-au adus aportul, astfel încât Centrul să devină un loc atât de drag nouă.
Runda de prezentare a fost urmată de meditația praesesului nostru, Gödri István, care ne-a vorbit despre rugăciune – metodele de rugăciune, respectiv etapele ei. Putem vorbi despre „etapa de grădiniță”, când nu folosim cuvintele noastre, ci spunem o rugăciune deja învățată. Ea este urmată de „etapa școlară”, când prindem curaj și discutăm, îi povestim lui Dumnezeu cu propriile cuvinte despre problemele, gândurile și trăirile noastre. Cea din urmă este „etapa facultății”, când ajungem să poposim în preajma lui Dumnezeu și nu mai avem nevoie de cuvinte ca să fim în contact cu El. Praesesul Gödri István a continuat meditația despre rugăciune și în timpul liturghiei.
În decursul după-amiezii am avut prilejul să discutăm, să glumim și să râdem împreună, participanții fiind deschiși la ideea jocurilor de societate. Această zi minunată a fost încheiată cu cina comună, urmată de un recital de cântece populare.
Avem încredere că acest prim pas în organizarea acestor evenimente va avea și roade. Membrul Kolping Papp Antal din Mediaș a dovedit acest lucru când a citit versurile unei poezii proprii dedicate acestui loc.
Joó Aniella – Familia Kolping Cristuru Secuiesc