Sâmbătă, 26 august 2017, a avut loc o ȋntâlnire de formare a adulţilor din Asociaţia Kolping Moldova. Au participat membri şi simpatizanţi ai asociaţiilor locale din Bârlad, Oituz şi Ploscuţeni, ȋntâlnirea desfăşurându-se la Centrul Educațional din Oituz. Scopul ȋntâlnirii a fost discutarea profilului Kolping, cu dorinţa de a lămuri aspecte ale funcţionării asociaţiei şi de a răspunde la ȋntrebările simpatizanţilor cu privire la identitatea si scopul nostru.
Alături de noi s-au aflat părintele Ştefan Ciubotaru, praeses Kolping Moldova, părintele Emil Robu, paroh de Ferăstrău şi părintele Bernardin Farţade, noul paroh de Oituz, cu o vastă experienţă ȋn ceea ce priveşte existenţa şi funcţionarea Asociaţiei Kolping ȋn Moldova şi nu numai. Acesta din urmă a dat mărturie asupra scopului şi binelui pe care ȋl poate aduce această asociaţie ȋn oricare comunitate creştină prin acţiunile pe care le iniţiază şi le desfăşoară, ȋncurajând astfel atât membrii cât şi simpatizanţii ȋn a-şi oferi disponibilitatea şi aptitudinile spre ȋndeplinirea apostolatului laic.
Corneliu Bulai, secretarul asociației, a prezentat un material despre originile asociaţiei, structura, principiile, valorile şi tipul de activităţi pe care asociaţia ȋşi concentrează funcţionarea, cei prezenţi putând să ȋnţeleagă motivaţia ȋnfiinţării acesteia şi necesitatea existenţei ei ȋn comunităţile noastre. Apoi, Monica Benedic, a organizat o activitate interactivă ȋn cadrul căreia participanţii trebuia să găsească valori, principii, calităţi pe baza cărora s-ar putea construi o asociaţie eficientă, pornindu-se de la elementele componente ale unei case reale ( temelie, pereţi, uşă, fereatră, acoperiş şi horn). Părintele Ştefan, ȋmpreună cu părintele Emil Robu, au celebrat sfânta Liturghie, la care au participat toţi cei prezenţi la ȋntâlnire, mulţumind astfel Bunului Dumnezeu pentru această zi. Ziua s-a ȋncheiat cu prânzul luat ȋmpreună şi o vizită la Monumentul eroilor din localitate.
A fost o zi binecuvântată ȋn care s-au solidificat unele relaţii, iar altele au luat naştere, cu dorinţa ca această unire a voinţelor să fie spre ȋntărirea asociaţiei şi, mai presus de toate, spre creşterea ȋn credinţă.
Monica Benedic