Când prietenii se întâlnesc din nou, totul e mai simplu iar spiritul Kolping parcă e mai viu ca niciodată”(tânăr participant la întâlnirea de tineret)
Parteneriatul la nivel de tineret între Kolping Limburg din Germania si Kolping Tineret din România și-a consumat și în acest an 2015 un nou episod. Dacă anul trecut am avut o tabără de muncă la Caransebeș și Brașov unde tinerii Kolping din Limburg împreună cu cei din România au petrecut o perioadă de muncă și comunitate, anul acesta un grup de 30 de tineri din România au răspuns invitației de a participa în Germania pentru a fi din nou împreună.
Astfel din România au participat tineri din Familiile Kolping: Tășnad, Satu Mare, Millennium(Timișoara), Sf. Maria(Timișoara), Liebling, Sînandrei, Oituz și Ploscuțeni.
Întâlnirea a fost organizată în localitatea Strüth(Germania) iar tinerii au fost cazați în Kloster Schönau. Programul oferit de către gazde a fost unul pe cât de dinamic pe atât de încărcat, atractiv și frumos.
Câteva repere din program:
- Drumeție până la punctul turistic Loreley(12 Km)
- Vizitarea catedralei și a orașului Limburg, participare la Sf. Liturghie
- Întâlnire cu Familia Kolping din Lahnstein
- Călătorie cu vaporul pe râul Rin până în orașul Oberwesel
- Canoe pe râul Lahn(18 Km)
- Vizitarea Parlamentului și a orașului Mainz, vizitarea televiziunii ZDF.
- Acțiune de voluntariat în Kamp Banhofen(strângere gunoaie de pe malul râului Rin)
- Întâlnire cu Familia Kolping din Kamp Banhofen
- Acțiune de voluntariat în Kolster Schönau
- Vizitarea orașului Wiesbaden.
Toate aceste repere au fost completate cu momente culturale, jocuri, prezentări ale activităților Kolping tineret dar și momentele spirituale: rugăciunea de dimineață și sfintele liturghii în Kolster Schönau sau alte biserici din localitățile vizitate. Alte două momente frumoase au fost vizitarea orașelor Viena și Budapesta.
Ca și fapt inedit putem spune că ne-am bucurat de prezența a doi tineri primari din Strüth și Kamp Banhofen care au fost prezenți alături de noi cu prietenia și sprijinul concret dealungul întâlnirii. Tinerii participanți au primit un impuls important, o răsplată dar și o responsabilizare pentru munca de asociație.
Mulțumirile se îndreaptă către Familiile Kolping din România care au trimis tineri pentru această întâlnire. Mulțumim lui Uwe, tinerilor și Familiilor Kolping din Germania care au avut grijă ca noi să ne simțim bine și să avem parte de un astfel de program!
Corneliu Bulai