Familia Kolping Sfânta Maria Timișoara a organizat în data de 14.10.2017 “Întâlnirea Familiilor Kolping din Banat”. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul financiar al organizaţiei Kolping Banat.
Evenimentul a început cu sfântă liturghie la Biserica Greco-Catolică Sfântul Iosif, Timișoara 700 și a continuat la Casa Adam Müller Gutenbrunn. Domnul Radu Boitoș, președintele Familiei Kolping Sfânta Maria Timişoara împreună cu domnul Ioan Szabo, preşedintele Kolping Banat au salutat participanții și au prezentat programul întâlnirii.
Gospodinele din Familiile Kolping s-au întrecut să prezinte preparate cât mai gustoase și atractive, fiecare dintre participanți asigurând partea culinară.
Momentele artistice au fost susținute de corul Familiei Kolping Sfânta Maria Timișoara, corul Familiei Kolping Chișineu Criș, de tinerii pasionaţi de muzică Darius T. și Ionuț A.
O prezență deosebită a fost domnul Nucu Pandrea care a cântat din frunză și ne-a înveselit cu anecdote hazlii. Inginer fiind și fără studii muzicale deosebite, dânsul a captat publicul și ne-a dezvăluit că “Nu există Conservator de cântat din frunză. Conservatorul meu a fost codrul.”
Am fost înveseliți de muzică plăcută a lui Pityu Meszaros din Jimbolia, care a bucurat pe cei tineri dar și mai puțin tineri.
Tombola a fost așteptată cu interes, copii antrenând toți participanții.
Au participat circa 90 de persoane, Familiile Kolping din Liebling, Cenad, Sânandrei, Dumbrăvița, Uivar, Chișineu Criș, Centrul de Integrare Caransebeș și din Timișoara, Sfânta Maria și MilleniumTimișoara, precum şi membrii kolpig din Serbia.
Întâlnirea Familiilor Kolping din Banat a fost o întâlnire a mai multor generații și naționalități, o dovadă grăitoare a bunei comuniuni a diferitelor etnii din Banat.
Viorica Ursan
Familia Kolping Sfânta Maria Timișoara