În data de 29 octombrie 2016 a avut loc o întâlnire locală la care au fost invitați tinerii ce doresc să facă parte din Familia Kolping din localitate. Acestora li s-au alăturat 8 adolescenți din partea Familiei Kolping Ploscuțeni.
În prima parte a zilei, fratele capucin Ieremia a condus momentul de formare spirituală dedicat responsabililor din grupul de tineret. Voluntarii au lucrat apoi în echipe de câteva persoane- au discutat despre rolul grupului de tineret și au căutat idei noi pentru acțiuniile viitoare.
Un moment special a fost întâlnirea cu Bianca, o fată care este membră a Asociației Onestin din Onești. Ea le-a vorbit despre experiența ei, oferindu-le participanților o mărturie frumoasă privind implicarea într-o asociație de voluntariat.
La ora 17.00 au venit și simpatizanții. Au avut ocazia să vadă imagini cu activitățile locale și să asiste la prezentarea Cristinei Nicu despre grupul de tineri din Ploscuțeni și activitățile pe care ei le desfășoară. Ulterior li s-a făcut cunoștință cu responsabilii viitorului grup al simpatizanților- acesta va funcționa separat timp de un an, urmând apoi să facă pasul către grupul mare. Seara a continuat cu jocuri și o tombolă.
În urma acestui eveniment, 19 tineri au decis să se înscrie în grupul simpatizanților. Prima lor întâlnire va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie.
Le spunem bun venit și le urăm mult succes în acțiunile viitoare!
Sabina Chinzăruc, reprezentantul tinerilor Kolping din Oituz