Sâmbătă, 15 octombrie, în cadrul întâlnirii Kolping din Oituz, au fost aleși noi reprezentanți ai grupului de tineret Kolping Oituz.
Alexandra Domocoș și Sabina Niculăieș, reprezentanții de până acum, au ajuns în clasa a XII-a și atentia lor va fi îndreptată către examenul de bacalaureat. În aceste condiții, ștafeta a fost predată. Treizeci de adolescenți au votat și noua conducere a grupului a fost preluată de Sabina Chinzăruc, o fată ambițioasă și sigură pe forțele proprii, care s-a implicat în activitățile de voluntariat și care a dat dovadă de seriozitate și încredere. Sabina va fi ajutată de către Gabriel Rusu, un tânăr care, timp de doi ani, a acumulat experiență în coordonarea grupului de simpatizanți, dar și în alte acțiuni- Tabăra de muncă de la Ploscuțeni, Tabăra din Republica Moldova, Săptămâna de voluntariat, Campionii Oituzului și nu numai.
Multe mulțumiri și recunoștință Alexandrei Domocoș și Sabinei Niculăieș, care au reprezentat grupul timp de doi ani.
Tinerii le urează multă baftă Sabinei Chinzăruc și lui Gabriel Rusu și prin votul oferit acestora îi asigură de tot sprijinul, astfel încât grupul de tineret din Oituz sa aibă continuitate.
Sabina Niculăieș, voluntar Kolping