Între 7–13 iunie a.c., 30 de membri Kolping din Elveția, din comuna Hochdorf, au traversat România de la vest la est, vizitând diferite colțuri ale țării și câteva proiecte al organizației Kolping.
La Timișoara, oaspeții străini au fost musafirii Familiilor Kolping „Millennium Timișoara” și „Sfânta Maria Timișoara ’89”, care le-au prezentat nu numai programul și activitățile asociațiilor lor locale în frumoasa Biserică Millennium, ci au gătit și un gustos gulaș la ceaun.
Drumeții au vizitat și Centrul de Integrare Kolping pe lângă Casa Kolping din Caransebeș, apoi au stat la povești cu membrii Kolping la Rusca Montană, alegând în următoarea zi calea spre Brașov prin Sibiu, capitală europeană în anul 2007.
La Brașov au revăzut Hotelul Kolping și Centrul de Formare Practică în Turism, la ridicarea căruia au contribuit cu donații și s-au bucurat de evoluția frumoasă a acestui proiect. Dintr-o mică locație cu câteva spații de cazare, extinderile realizate în ultimii ani au făcut posibilă cazarea grupurilor mari, celebrarea sfintelor liturghii în Capela „Adolph Kolping” și derularea unor evenimente în noua sală de tip „Lounge”. În paralel cu activitatea ospitalieră, în cadrul Hotelului Kolping au loc cursuri și activități de practică pentru persoane de diferite vârste, care se califică în diferite meserii din domeniul turismului.
Penultima zi de ședere i-a dus pe membrii Kolping elvețieni și la ultimul proiect de suflet al Organizației Kolping România, Centrul Social-Educațional Kolping din Oituz, unde copiii nevoiași din comună beneficiază zilnic, de luni până vineri, de o masă caldă, ajutor la scrierea temelor și activități de dezvoltare a personalității. În cadrul centrului activează voluntari din localitate.
Călătoria prin țară s-a încheiat la București, la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți din satul Ciofliceni, lângă Snagov. Ajunși cu bine înapoi în Elveția, au trimis, pe lângă fotografii și mulțumiri, felicitări din inimă pentru activitatea desfășurată cu entuzism și pricepere de către membrii Kolping pe care i-au întâlnit în drumul lor!
(Fotografii: Christoph Unternährer, Bruno Bründler, Kolping „Millennium Timișoara“)