Concert caritabil de Crăciun, ediția I
Centrul Educațional Kolping din Oituz a fost gazda mai multor acțiuni de voluntariat desfășurate în luna decembrie 2017. Spiritul sărbătorilor i-a inspirit pe voluntarii Kolping și pe alți donatori să realizeze un efort comun pentru sprijinirea acțiunilor caritabile din cadrul centrului.
Unul dintre momentele speciale a fost prima ediție a concertului caritabil de Crăciun. Este o inițiativă a Centrului Educational Kolping prin care dorim să găzduim, să aducem grupuri corale și soliști care să concerteze pentru strângerea de fonduri care să ajute acțiunile proiectului nostru.
Astfel, în seara de 18 decembrie, s-a desfășurat acest concert cu participarea extraordinară a corului MAGNIFICAT format din elevii Liceului Catolic din Onești, dirijor, profesor Aristică Vaida. În deschiderea concertului am invitat trei tinere talentațe din Oituz, Florina, Andrada și Larisa, care au prezentat un minirecital de colinde. Important și deloc de neglijat este faptul că fiecare spectator a plătit un bilet de intrare la concert, ceea ce a demonstrat un semn de apreciere față de un asemenea eveniment.
Copiii din Oituz au făcut spectacol
Sărbătoarea Crăciunului a fost pregătită și în acest an cu multă bucurie de către copiii centrului Kolping din Oituz. Astfel, în seara de 20 decembrie, într-un decor pregătit de către tinerii voluntari și având ca temă „Noapte de vis” au răsunat colindele; copiii au prezentat dansuri populare, dansuri moderne, demonstrații de la cursul de karate, totul sub privirile părinților, profesorilor și prietenilor.
La finalul spectacolului, au sosit și cadourile de la Moș Crăciun care a fost foarte generos în acest an și foarte dulce. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit cu dulciuri și cadouri acțiunea moșului! Cadourile din acest an au fost posibile cu sprijinul Familiei Schmitt care ne-a oferit turtă dulce specifică orașului Nürnberg, Familiei Kolping Oelde(Dieceza de Münster), Kolping Alba(pachetele cu dulciuri din Dieceza de Würzburg, Germania) și voluntarilor din Oituz care au desfasurat o actiune de voluntariat prin care fiecare tânăr a preluat sarcina de a se ocupa de cadoul unui copil de la Centrul Educațional Kolping.
Printr-un efort conjugat, am reușit împreună să oferim celor 40 de copii din programul Kolping bucuria cadoului de Crăciu, în special copiilor proveniți din familii nevoiașe.
Oituz – Cina pentru familiile nevoiașe, ediția a II-a
Pentru al doilea an, voluntarii Kolping au organizat o cină pentru familiile nevoiașe din Oituz. Pentru realizarea acestei acțiuni tinerii voluntari au confecționat și vândut lumânări decorative pentru masa de Crăciun, dar au primit sprijin și de la donatori locali. La această cină au fost invitate familiile copiilor înscriși în programul Centrului la grupa socială, părinți și frați. Astfel, aceste familii au avut posibilitatea unei cine în condiții civilizate și demne. Fiecare familie a primit un pachet cu alimente necesare pentru Crăciun, iar copiii au primit cadouri din partea Moșului. La această acțiune au fost prezenți cu o binecuvântare și o rugăciune comună și preoții de confesiune catolică și ortodoxă din localitate.
A fost o acțiune de voluntariat colectivă. Toată aprecierea pentru tinerii voluntari Kolping care au demonstrat încă o data, că doar împreună, prin forța entuziasmului, putem realiza lucruri importante.
Împreună pentru copiii nevoiași din Centrul Educațional Kolping
În perioada Adventului două familii Kolping, Ploscuțeni și Bârlad au inițiat o acțiune de colectare alimente neperisabile necesare la gătirea prânzului pentru copiii din Centrul Educational Kolping, Oituz. Voluntarii din Ploscuțeni și Bârlad au promovat acțiunea în comunitățile lor organizând de Crăciun un transport cu aceste alimente către Oituz. Tot în perioada Adventului Familiile Kolping din Banat au donat bani pentru sprijinirea copiilor nevoiași din cadrul Centrului Kolping.
Mulțumim din suflet tuturor Familiilor Kolping din Moldova și Banat pentru sprijinul concret în munca noastră cu copiii nevoiași. Dumnezeu să binecuvânteze munca voluntarilor, Familiile Kolping și beneficiarii proiectelor noastre sociale.