În perioada 13-20 august 2017 a avut loc un eveniment îndelung așteptat întregul an: Săptămâna Europeană de Tineret. Organizatorii, Kolping Tineret Europa și Kolping Tineret din Dieceza de Bamberg, i-au așteptat pe participanți la Nürenberg, al doilea oraș german ca mărime din Bavaria. Tema centrală a întâlnirii a fost „Europa – valori comune?!”
Săptămâna Europeană de Tineret 2017 a adunat tineri din 12 țări europene. Astfel, am avut oportunitatea de a cunoaște oameni diferiți, cu perspective diferite, cu tradiții și obiceiuri unice. De-a lungul celor 7 zile petrecute împreună ne-am cunoscut mai bine, acest lucru fiind posibil în urma frumoaselor activități organizate: seri interculturale în cadrul cărora fiecare și-a prezentat țara, valorile, obiceiurile și Familia Kolping, precum și activități de echipă cu scopul de a învăța ce înseamnă o bună cumunicare și de a lucra cu oameni care au o perspectivă diferită. Am învățat mai multe despre drepturile omului și despre cât de importante sunt ele, am discutat despre necesitatea unei Europe unite, dezbătând motto-ul „Diferiți, dar egali”.
Ne-am bucurat de numeroase vizite în orașele Nürenberg și Bamberg. În Nürenberg am vizitat Strada Drepturilor Omului și Centrul de Documentare (o minunată lecție de istorie), iar viceprimarul orașului ne-a urat un călduros „Bun venit!”. Bamberg este orașul care ne-a oferit oportunitatea de a cunoaște locuri minunate și de a realiza multe activități în echipă.
A fost o săptămână de neuitat, în care am învățat lucruri noi și ne-am făcut mulți prieteni!
Andreea Jurca (FK Liebling) și Ewald Dobre (FK Timișoara Millennium)