Între 27-29 mai Casa Kolping din Sighișoara a fost gazda unui eveniment consacrat deja: Zilele de spiritualitate, eveniment care anul acesta a avut ca temă „Viața mea în oglinda milostivirii”. Programul a fost condus de Bereczki Silvia, membra Congregației Surorilor Ajutătoare. Participanții au fost membri Kolping din: Brașov, Toplița, Gheorgheni și Sighișoara.
După runda de prezentare și cunoașterea versurilor melodiei „Cu toții suntem diferiți” (Mindannyian mások vagyunk) de Bródy János, s-a dat startul pentru acest weekend.Chiar dacă suntem diferiți și fiecare dintre noi este creația unică a lui Dumnezeu, avem în comun valori și țeluri, avem în comun devotamentul pentru o cauză nobilă. Cei prezenți, pe parcursul acestor zile, am avut ocazia să rememorăm să conștientizăm acele clipe, întâmplări, momente din viața noastră când ne-am confruntat cu iubirea milostivă.
Uitându-ne în oglindă, observându-ne din diferite unghiuri, am descoperit multe deficiențe, curiozități la noi înșine. Atunci când ne-am uitat în oglinda ținută de alții către noi, poate și mai mult s-au observat defectele, deficiențele sau de ce nu, punctele noastre forte.
Meditația cu ajutorul unei imagini de Sieger Köder ne-a dus la concluzia că Dumnezeu, prin Isus Cristos ne privește cu milostivire, iubire, înțelegere, acceptare. Bineînțeles, și El observă defectele, slăbiciunile noastre, dar prin iubirea Lui ne dă puterea de convingere că putem să depășim aceste obstacole.
Mulțumim și pe această cale tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui program spiritual: Asociatia Pro Educatione, Familia Kolping Sighișoara și Organizația Kolping Alba.
Páll Ildikó – Familia Kolping Gheorgheni