În perioada 14-21 mai, o delegație din partea Familiei Kolping Sankt Tönis din Tönisvorst, Germania a efectuat o vizită de studiu în România. Doamna Președinte Irmgard Schumacher și soțul Jürgen Hölters, soții Odilia și Heinz Waser și Roswitha și Willi Krause au dorit să întărească prin această vizită îndelunga și buna colaborare între parteneri, care a împlinit anul acesta de 25 de ani!
Amintim aici în special de munca neobosită a domnului Heinz Waser din Tönisvorst de a strânge bani în vederea susținerea proiectelor organizației noastre prin arta și îndemânarea dumnealui! Mulți ani la rând a confecționat singur, sau cu ajutorul nepoților jucării și obiecte decorative din lemn, pe care le-a vândut apoi la târgurile de Crăciun sau în cadrul altor acțiuni caritabile, sumele obținute fiind donate organizației din România. Dăruirea lui cauzelor bune este exemplară!
Călătoria i-a dus pe musafiri întâi la Timișoara, unde au vizitat șantierul viitoarei Case Kolping a Calfelor, admirând marele efort depus de voluntarii Kolping din Banat de a curăța și igieniza terenul respectiv. Casa Kolping din Caransebeș a fost următoarea oprire, apoi Brașovul cu proiectul de formare profesională „Cool Academy” și cei 16 cursanți care își efectuează stagiul de practică timp de 3 ani în cadrul Hotelului Kolping. Ultima vizită i-a purtat la Centrul Educațional Kolping din Oituz, județul Bacău.
Călătoria prin România, de la Vest la Est, s-a încheiat la Brașov cu o seară festivă în prezența membrilor Familiei Kolping „Sfântul Iosif” Blumăna, a pr. István Gödri, praeses-ul național, dr. Markus Demele, secretarul general, Kolping Internațional împreună cu tatăl dumnealui și Eduard Dobre, secretarul național, Kolping România.
În semn de apreciere pentru munca depusă în cadrul Kolping România, membrii Familiei Kolping Sankt Tönis au oferit o donație de bani pentru funcționarea Centrului Educațional Oituz. Mulțumim foarte frumos!