În perioada Paștelui ortodox, Centrul Educațional Kolping a desfășurat cu ajutorul voluntarilor două acțiuni caritabile.
În Vinerea Mare, cu sprijinul unui donator privat din Onești, am oferit 40 de pachete cu alimente vârstnicilor și familiilor nevoiașe din Oituz.
În Sâmbăta Mare, am dăruit 150 de cozonaci gătiți în bucătăria centrului personalului medical de la Spitalul din Onești cazat separat de familii pentru perioada stării de urgență. Materialele necesare pentru gătirea acestor cozonaci au fost puse la dispoziție prin proiectul Rural Up implementat în această perioadă de către Asociația Kolping Moldova. Am dorit să oferim o mică alinare acestor oameni care tratează semenii bolnavi de COVID 19, spitalul din Onești fiind dedicat în această perioadă exclusiv cazurilor cu coronavirus. Acțiunea a fost felul nostru de a fi alături de ei într-un timp încărcat de suferință și provocări.
În această perioadă dificilă, Centrul Educațional Kolping este închis, copiii sunt la casele lor. Împreună sperăm să ne întoarcem cât mai curând la bucuria noastră zilnică, să dăm iarăși viață și culoare centrului nostru drag. Până atunci, prezentăm zi de zi pentru copii pe pagina de facebook și pe youtube Povestea de seară și atunci când avem posibilitatea vizităm familiile nevoiașe cu pachete alimentare atât de necesare.
Dorim tuturor copiilor un timp binecuvântat cu încredere și cu speranța unei reântâlniri frumoase în cel mai scurt timp!
Hristos a înviat!