Adunare Generală în pandemie
În data de 25.10.2020 a fost convocată Adunarea Generală a Asociatiei Familia Kolping Timisoara Millennium cu respectarea normelor în vigoare și din dorința expresă de a sădi speranța pentru toți cei care-și doresc revenirea la normalitate.
Președintele asociației, Petöfi Sandor, a prezentat raportul asociației pentru anul 2019. Au fost organizate mai multe activități pentru comunitate, acțiuni de voluntariat și de ajutor social, precum și participările membrilor la nivel central și international.
Enumerăm câtreva: organizarea balului de Fărșang în Ghiroda (ediția a 5-a), acțiunea de ecologizare la Balta cu nuferi, parcurgerea a 9 capitole din manualul DOCAT în cadrul unor seri de formare, confecționarea coronițelor de Advent, distribuirea de pachete de alimente persoanelor nevoiașe, primirea partenerilor din Baar/Elveția, împodobirea unui altar cu ocazia solemnității Joii Verzi Florale sau a Preasfântului Trup şi Sânge a lui Cristos, excursie cu bicicletele până la Sânmihaiu Român, participarea la Adunarea Generală Kolping România din Brașov, aniversarea a 10 ani de la reînființarea asociației, participare în cadrul unui proiect de fairtrade (comerț cinstit) în Mexic, organizarea Sfințirii pietrei de temelie a Casei Calfelor etc
Asociația a donat suma de 1.000 de Euro pentru construcția Casei Calfelor din Timișoara. Camera cu numărul 10 din clădirea care se construiește în cartierul Fabric, nu departe de parohie, va purta numele asociației.
Unul dintre evenimentele majore a fost primirea secretarului general al Kolping Internațional, Dr Markus Demmele și a tatălui său Mathias Demmele în Biserica noastră și participarea majorității membrilor la referatul de prezentare a activitățiilor Kolping la nivel international, susținut pe șantier.
Asociația a avut venituri de 10.230 Lei (din care 850 lei din cotizații) și cheltuieli de 9.317 lei. Raportul financiar prezentat de Maria Petofi a fost aprobat în unanimitate.
D-ul Pr. Vancsa Csaba informează că steagul vechi al asociației este recondiționat de către o asociație de profil din Budapesta și cu prima ocazie poate fi adus din nou în Timișoara. Intenția este ca acest steag, cel mai vechi din țară, să fie împodobească viitoarea Casă a Calfelor din Timișoara.
Pentru depunerea steagului asociația va comanda o vitrină specială, care să-i asigure condițiile cele mai bune de păstrare și conservare.
La Adunarea Generală au participat 16 membri, aceștia alegându-l ca praeses al asociației pe d-ul Pr. paroh Daniel Dumitru și ca vicepraeses pe d-ul Pr. Csaba Vancsa. Eduard Dobre a fost felicitat pentru împlinirea a 25 de activitate în serviciul Kolping România, Sandor Petofi, înmânâdu-i o placheta. Bernadeta Ursan, invitată fiind, a mulțumit asociației pentru participarea repetată a tinerilor din parohie la acțiunile de voluntariat organizate în Rusca Montană pentru repararea Casei Kolping și amenajarea unor trasee de drumeție.
Adunarea s-a încheiat într-un ton optimist, cu rugăciune și binecuvântarea primită din partea praeses-ul nou ales, Daniel Dumitru.
Lui Kolping fidel!