Sâmbătă, 19 octombrie, a avut loc Adunarea Generală anuală a asociației Kolping Moldova, la casa Kolping din Ploscuțeni, fiind prezenți membri ai asociațiilor locale din Oituz, Bârlad, Ferăstrău şi Ploscuțeni.
Evenimentul a fost precedat vineri seara de întâlnirea tinerilor din Oituz si Ploscuțeni. Tinerii au avut jocuri împreună, rugăciunea și discuții privind programul de sâmbătă. Sâmbătă în paralel cu Adunarea Generală o parte dintre tineri au desfășurat un atelier de lucru împreună cu copii din Ploscuțeni. Tema întâlnirii a fost „pacea”. Adunarea generală a început cu impulsul spiritual oferit de pr. Ştefan Ciubotaru, praeses al asociației la nivel diecezan, după care a fost salutată prezența membrilor unei asociații nou-ȋnființate, Familia Kolping din Ferăstrău, cu dorința de a ne fi alături cât mai mult timp. După prezentarea situației financiare, au fost analizate acțiunile inițiate şi desfăşurate ȋn acest an asociativ la nivel regional, scoțându-se ȋn evidență punctele forte şi căutând soluții pentru acțiunile viitoare. Printre acestea merită amintite ȋntâlnirile de formare pentru tineri şi familii, taberele de muncă, proiectul “ Ȋncalță un copil “, ajutorul dat de voluntarii noştri la ȋntâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Francisc de la Iaşi, dar şi programul „Let’s do it, Romania!”, la care s-au alăturat voluntarii din Oituz.
De asemenea, s-au stabilit direcții pentru activitățile de la acest final de an dar și cele care vor fi desfăşurate ȋn anul viitor: „Ziua de rugăciune Kolping” de pe 27 octombrie, rugăciune care va fi ȋndreptată ca mulțumire pentru activitatea asociației Kolping Internațional, ziua de formare pentru tineri de la Oituz – 16 noiembrie, proiectul „Ȋncalță un copil” – 4-6 decembrie, ȋntâlnirea familiilor Oituz – 28 decembrie, zi de formare pentru familii – 29 februarie, Calea Crucii pe dealul Ciciola – Valea Mare, 4 aprilie, tabăra de muncă pentru tineri, Ploscuțeni, aprilie. La consiliul director care va avea loc la Bârlad, pe 18 ianuarie, se vor stabili detaliile pentru celelalte activități din anul 2020.
Tot ȋn cadrul acestei adunări au existat propuneri privind organizarea zilei de rugăciune Kolping pe viitor, vizitarea asociațiilor locale de către praeses şi preşedinte pentru a oferi ȋncurajare şi sprijin membrilor, pelerinaj al tinerilor la Cacica, prilej de interiorizare spirituală, dar şi de formare asociativă şi culturală, organizarea unei strângeri de alimente pentru Centrul educațional de la Oituz.
Părintele Ştefan Ciubotaru a ȋmpărtăşit din experiența participării la proiectul de formare ȋn doctrina socială a Bisericii, prezentându-ne paşii ce urmează a fi urmați pentru ca această ȋnvățătură să ajungă ȋn comunitățile noastre.
Mulțumind bunului Dumnezeu pentru binecuvântările Sale și dorim tuturor spor ȋn toate!
Monica Benedic