Echipa Kolping România a pregătit pentru ziua de 6 iulie 2023 cel de-al 48-lea transport umanitar pentru Kolping din Ucraina, care va redirecționa alimentele și celelate donații către cei, care au nevoie mare de ajutor.
Cele trei mașini de transport au fost încărcate cu sprijinul financiar consistent din partea Asociației “Arca Postel” din Săucești, sat Schineni, lângă Bacău, împreună cu donatorii lor din Germania. Din grupul care însoțește transportul fac parte: surorile Carmen și Lubica, doamna Daniela Dârlea – toate din partea “Arca Postel”, și din Germania domnii Arand Meinof, Ludger Josef Jacobs și Bernard Beck, fost primar (peste 30 ani) al localității Heiligenstadt. Din partea Kolping România, la volanul Ford-ului nostru de ajutorare: Corneliu Bulai, coordonatorul Centrul Educațional Kolping Oituz.
Transportul cuprinde produse de curățare și de spălare, multe alimente neperisabile, dar și legume și fructe proaspete pentru cantina socială din Cernăuți.
100 de lumânări au fost donate cu dragoste și gânduri bune pentru oamenii din Ucraina de către echipa Asociației „Ateliere Protejate” din București.
De asemenea, au fost încărcate lucruri valoroase pentru cei suferinzi, achiziționate datorită rețelei de donatori Kolping International: garouri, încălțăminte rezistentă, corturi.
Mulțumirile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, care este deasupra noastră, a tuturor, și către donatorii din țară și străinătate, datorită cărora putem derula acțiuni de ajutorare atât în țară, cât și, deoarece este necesar, în țara vecină grea încercată.