Anuarul Kolping România 2024 este acum disponibil în format digital! În cele 92 de pagini veți regăsi cele mai importante proiecte, momente și reușite ale anului, oglindind implicarea constantă a membrilor noștri în viața comunităților din care fac parte. De la Adunarea Generală de la Iași și Conferința Continentală Kolping Europa, la activitățile de voluntariat, fiecare pagină spune o poveste despre solidaritate, educație, cooperare și speranță.
Un loc special în paginile anuarului îl ocupă proiectele de durată ale Asociației, precum Solidaritate pentru Ucraina, activ de peste doi ani, dar și evenimente de amploare găzduite în anul 2024, cum a fost Drumeția Internațională Kolping pentru Pace. De asemenea, anuarul documentează aniversările familiilor Kolping, activitățile dinamice ale organizației de tineret, acțiunile de voluntariat și festivalurile dedicate copiilor din comunitate.
Acest anuar este mai mult decât o retrospectivă – este o mărturie vie a ceea ce putem realiza împreună. Vă invităm să-l răsfoiți și să vă regăsiți în poveștile care inspiră și în proiectele care continuă să transforme comunități.