Odată cu venirea Sa în România, Papa Francisc a binecuvântat prima bornă Camino de Santiago la Iași, care – simbolic – marchează 4500 km până la Santiago de Compostela, capitala Moldovei fiind orașul estic cel mai îndepărtat în cadrul rețelei europene a drumurilor ce converg în capitala Galiciei. Borna este amplasată în curtea Episcopiei romano-catolice Mai mult >>
LATEST
Papa Francisc la Iași: Sinceritatea tânărului Eduard
Dragă papa Francisc, Numele meu este Eduard, sunt student la informatică, lucrez în acelaşi domeniu şi sunt din Iaşi. Sunt un tânăr ca mulţi alţii din ţara noastră care încearcă să îşi trăiască credinţa în mijlocul numeroaselor provocări. Orice tânăr caută siguranţă, caută sprijin. De multe ori ne-aţi cerut să nu ezităm să îi întâlnim Mai mult >>
Secretarul general Kolping Internațional în România
În perioada 19-22 mai secretarul general al Organizației Kolping Internațional, d-ul Dr. Markus Demele a vizitat pentru prima dată asociația noastră. Markus Demele a fost însoțit de tatăl său, Mathias Demele, originar din România, localitatea Petroasa Mare/Wetschehausen. În fiecare zi a fost programată o întâlnire cu membri Kolping și a fost prezentat referatul “Kolping Internațional Mai mult >>
25 de ani de parteneriat: Kolping Sankt Tönis și Kolping România
În perioada 14-21 mai, o delegație din partea Familiei Kolping Sankt Tönis din Tönisvorst, Germania a efectuat o vizită de studiu în România. Doamna Președinte Irmgard Schumacher și soțul Jürgen Hölters, soții Odilia și Heinz Waser și Roswitha și Willi Krause au dorit să întărească prin această vizită îndelunga și buna colaborare între parteneri, care Mai mult >>
Ziua Mamei sărbătorită de Familia Kolping Chișineu Criș
O activitate de Ziua Mamei a adunat împreună diferite generații în Familia Kolping Chişineu Criş pentru a găsi moduri mai dulci sau mai spirituale de a le mulțumi și de a le arăta aprecierea tuturor mamelor din comunitate. Ziua Mamei, sărbătorită în prima duminică a lunii mai celebrează toate mamele din lume, amintind încă o Mai mult >>
Vocea tinerilor la Adunarea Generală Kolping România
În perioada 5-7 aprilie 2019 a avut loc, în Brașov, Adunarea Generală Kolping România, ocazie și pentru tinerii asociației de a lua parte la discuțiile privind viitorul asociației. La întâlnire au participat 19 tineri din familiile Kolping Millennium, Sf. Maria, Liebling, Sânandrei, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, Ploscuțeni și Oituz, precum și o invitată din partea Familiei Mai mult >>