În perioada 12-15 iunie, membrii Asociației Kolping Banat, au făcut o vizită prietenilor din Germania și au descoperit istoria orașelor Erfurt, Pösneck și Hettstedt. Au participat 9 persoane: Szabo Janos, președintele Kolping Banat (din partea Kolping Otelec), Baschant Csaba (din partea Kolping Millenium), preotul Rădulescu George (Kolping Sînandrei), Vaidovici Mihai (Kolping Cenad), Madarasz Judit (Kolping Chișineu Cris), Hrankai Arpad (Kolping Chișineu Cris), Bakk Janos (Kolping Dumbrăvița), Vasian Petru (Kolping Liebling) și Iurea Călin (Kolping Sf. Maria).
Parteneriatul dintre Asociația Kolping Banat și Familia Kolping Erfurt există încă din anul 1991, extinzându-se și cuprinzând vaste arii de interes precum educația și sprijinul persoanelor cu dizabilități. Cu această ocazie, a fost prezentat și proiectul Casa Calfelor din Timișoara și discutate obiectivele acestui centru social-educațional, conceput după standarde europene.
Echipa Kolping Banat a fost întâmpinată miercuri seara de unul din membri familiei Kolping Erfurt și cazată la un seminar catolic. Intinerariul a continuat cu turul cetății în următoarea zi, când au avut ocazia să o întâlnească și pe Anette – secretarul diecezan Erfurt. Împreună cu gazdele lor din Dieceza Erfurt, au vizitat Domul Catolic și turnul Gloriosa, unde se află și renumitul clopot de 11450 kg, au descoperit istoria vieții evreiești din Erfurt, iar seara au participat la o slujbă în cripta Domului.
Vineri seara, echipa din România a fost întâmpinată de membri familiei Kolping în Pößneck. Natalia și Andreas Blümel din familia Kolping locală au oferit delegaților români un tur al muzeului și o incursiune în fascinanta și bogata istorie a orașului. Tranziția de la comunism la capitalism a regiunii le-a trezit interesul și au lăudat buna întreținere a orașului și a Primăriei. Au fost plăcut impresionați și au promis să recomande orasul Pößneck pentru viitoare vizite.
Primarul Michael Modde a surprins oaspeții cu vizita sa la Muzeu, fiind întâmpinat cu aplauze spontane din partea acestora. Ca urmare, călătoria lor la Pößneck a fost mediatizată de un ziar local.
Pe durata de 5 zile a șederii lor, delegații însoțiți de către preotul George Rădulescu și președintele Asociației Kolping Banat, Ioan Szabo, au descoperit frumusețea peșterii Hohenwartestausee, râul Orla și râul Saale. Annette Müller, secretarul general al Asociației Kolping Turingia a împărtășit admirația delegaților români față de oraș, aceasta aflându-se, de asemenea, pentru întâia oară în Pößneck.
A urmat o excursie la Hettstedt unde a avut loc întâlnirea regională a Germaniei de Est, care s-a derulat sub titlul “Quellen des Miteinanders” (surse al coordonatorului), gravat în piatră de calfele locale cu această ocazie. S-au ținut prezentări ale diverselor activități oferite de centrul Kolping din oraș și au avut loc concerte pentru copii și adulți. Programul zilei s-a încheiat cu o liturghie ținută de Excelența sa, Episcopul Dr. Gerhard Feige.