În preajma Crăciunului, Organizația Kolping Tineret a adus bucurie și căldură în sufletele celor aflați în nevoie prin proiectul “Crăciunului acesta decorăm suflete”. O echipă de voluntari dedicați a desfășurat o acțiune impresionantă în perioada 1-24 decembrie. Cu creativitate și dăruire, cei 21 de tineri implicați au confecționat decorațiuni de Crăciun, care apoi au fost puse în vânzare. Banii strânși din această activitate plină de generozitate au fost folosiți pentru crearea de pachete ce conțineau dulciuri și jucării. Aceste pachete au fost livrate înaintea Crăciunului la Sfântul Spital Clinic de Copii Brașov, aducând zâmbete și lumină în ochii celor mici, internati aici.
Asociația Kolping dorește să transmită sincere mulțumiri tuturor binefăcătorilor și celor care au ales să achiziționeze decorațiunile minunate, contribuind astfel la această cauză nobilă. Suntem convinși că Moș Crăciun a observat toate faptele bune și că generozitatea lor va fi răsplătită din belșug. Încheiem acest proiect cu inimile pline de recunoștință și speranță.