În perioada 26 – 28 noiembrie a.c. s-a desfășurat primul modul al unui curs de formare a formatorilor pe tema doctrinei sociale a Bisericii Catolice, organizat de Confederația Caritas România, cu sprijinul Renovabis și cooperarea Katholische Sozialwissenschaftliche Zentralstelle (KSZ) din Germania.
Cursul a fost sustinut de experti din Germania: Mons. Dr, Prof. Peter Schallenberg, director KSZ, Dr. Arnd Küppers, director adjunct KSZ si Mag. Theol. Lars Schäfers, cercetător asociat KSZ. Formatorii au abordat urmatoarele teme:„Justiție / Dreptate și iubire: Introducere în Doctrina Socială Catolică”, „Angajamentul personal și social: Iubirea în acțiune”, „Etica Doctrinei Sociale Catolice”, „Ecologia umana: justiția socială și față de mediu. Documentele suport pentru sesiunile de lucru, discuţii si analize pe text în grupuri au fost scrisorile enciclice papale: Deus caritas est, Caritas in veritate, Laudato si, Centesimus annus si lucrarea DOCAT.
La curs au participat reprezentanți ai asociațiior Caritas diecezane/eparhiale din țară, Kolping Romania, Actiunea Catolică si Seviciul Maltez de Ajutor, precum si un reprezentant al Conferinței Episcopilor din România și unul de la Universitatea București. Cursul a avut loc la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov).
Acest modul de fromare este primul dintr-o serie de patru si reprezinta una din componentele proiectului FOCUS – Program de pregătire spirituală în Doctrina Socială a Bisericii Catolice pentru laici și preoți, angajați și colaboratori ai organizațiilor catolice din România implicați în activități socio-caritabile, implementat in perioada 1 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2020.