Un apel la acțiune pentru consolidarea valorilor europene
Kolping Europa, o organizație cu o istorie îndelungată și profund angajată în promovarea ideii europene și a valorilor democratice, a emis o declarație în contextul aniversării a 75 de ani de la înființarea Consiliului Europei și a 50 de ani de la obținerea statutului de observator în cadrul acestuia.
De-a lungul a 50 de ani, Kolping Europa a fost un partener activ în cooperarea dintre reprezentanții guvernelor, parlamentelor, autorităților locale și societății civile, aducând contribuții semnificative în peste 60 de declarații europene și organizând seminarii dedicate formării viitorilor lideri europeni.
În prezent trebuie să fim conștienți că ideile fundamentale ale unificării europene sunt în pericol. Riscurile de a ne întoarce în trecut sunt evidente, iar conflictele și tendințele autoritare din unele țări amenință coeziunea și valorile pe care le-am împărtășit și dezvoltat în comun.
Prin această declarație, Kolping Europa își exprimă angajamentul față de valorile europene și față de consolidarea unificării Europei. Acțiunile viitoare trebuie să fie colective, atât Consiliul Europei, cât și Uniunea Europeană trebuie să-și unească eforturile pentru a răspunde acestor provocări.
În 16 martie, la aniversarea a 50 de ani de la obținerea statutului de observator, Kolping Europa a făcut un apel către cele 46 de state membre, subliniind necesitatea unei cooperări mai strânse și a unei acțiuni unitare pentru a promova unificarea Europei și a proteja valorile pe care le împărtășim în fața provocărilor externe și interne.
Prin hotărârea luată la întâlnirea Consiliului Director al Kolping Europa, pe 16 martie 2024, reconfirmă angajamentul ferm și exprimă încrederea că, prin eforturi comune și cooperare strânsă, vom depăși provocările actuale și vom construi o Europă mai unită și mai solidară pentru generațiile viitoare.
Îi invităm pe toți cei interesați să acceseze și să citească întreaga declaratie în română, engleză și germană, disponibilă mai jos.
Totodată, suntem încântați să vă informăm că în luna aprilie, la Timișoara, va avea loc Adunarea Continentală Kolping Europa, un eveniment deosebit care va oferi oportunitatea unor discuții și colaborări esențiale.
Declarația în limba germană – Erklärung 50 Jahre INGO und 75 Jahre Europarat
Declarația în limba engleză – Declaration 50 years INGO and 75 years Council of Europe
Declarația în limba română – Declaratia 50 ani ONGI si 75 ani Consiliul Europei