Sub mottoul „Ne rugăm pentru pace, libertate și speranță”, în perioada 14–17 mai 2026, la Bad Waldsee, Germania, s-a desfășurat cea de-a 57-a ediție a Drumeției Internaționale Kolping pentru Pace, eveniment organizat anual de câte o asociație Kolping din Europa.
Inițiată după cel de-al Doilea Război Mondial, această întâlnire internațională are misiunea de a promova pacea, solidaritatea și dialogul intercultural, reunind participanți din numeroase țări europene. Ediția din acest an a adunat peste 300 de participanți, iar Kolping România a fost reprezentată de patru membri.
Momentele spirituale care au deschis și încheiat evenimentul au avut loc în Biserica Sfântul Petru din centrul orașului Bad Waldsee. Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, participanții au parcurs trasee pitorești prin parcuri și păduri, pe dealuri și poteci care au traversat zone mlăștinoase, terenuri agricole, capele și mănăstiri istorice, dar și cartiere cu case și grădini îngrijite.
În cadrul liturghiilor, a fost organizată și o colectă destinată susținerii activității Kolping Ucraina, unde membrii organizației continuă să sprijine populația afectată de război și să ofere ajutor celor aflați în nevoie.
La finalul întâlnirii, a fost anunțată gazda ediției viitoare: Drumeția Internațională Kolping pentru Pace 2027 va fi organizată de Kolping Lituania.














