Drumeția Internațională Kolping pentru Pace a început în anul 1968 și a fost organizată, pentru prima dată, de către Familia Kolping Aschendorf – Rhede.
Anul acesta, în perioada 18 – 21 mai, a avut loc cea de-a 54-a ediție a evenimentului, care s-a desfășurat tot în Aschendorf, Germania. Din România au participat Eduard Dobre și Corneliu Bulai.
Motto-ul manifestării din 2023 a fost: Fă binele și caută pacea!/Tu das Gute, suche Frieden!
Cei 25 de voluntari au reușit să organizeze, în stil tipic german, toate amănuntele unui astfel de eveniment. Programul întâlnirii a cuprins parcurgerea unui traseu tematic în fiecare zi, de 11 respectiv 17 km. Fiecare zi de drumeție a fost deschisă de o meditație, fiind încheiată cu liturghie și un program cultural.
În ultima seară, la Sfânta Liturghie a participat Excelența Sa Johannes Wübbe – episcopul auxiliar din Osnabrück, Msgr. Christoph Huber – praeses Kolping Internațional, și comunitatea din Aschendorf.
Scopul drumeției este de a aduce oamenii împreună, pentru a promova pacea și a transmite mai departe a unui puternic mesaj de reconciliere personală și între popoare.
„Curajul nu este absența fricii, este dominarea ei” (Rudyard Kipling). În acest timp foarte frumos, am parcurs mulți kilometri în fiecare zi, alături de membri Kolping din mai multe țări, pe trasee extrem de interesante. Chiar dacă lipsa condiției fizice susținute sau bătăturile de la picioare ne-au cam chinuit, a fost inspirațional să cunoaștem atât de mulți participanti care s-au alăturat acestei drumeții, demonstrând că dorința de pace, prietenia și construirea de relații armonioase nu cunoaște limite de vârstă sau de generatie.
Participarea noastră la eveniment a fost o reală bucurie, iar pentru anul viitor am preluat ștafeta de a găzdui a 55-a Drumetie internatională pentru Pace, în Timișoara. Este o responsabilitate frumoasă pe care ne-am asumat-o, dar și o mare bucurie să reîntâlnim o parte din acești oameni minunați.
Steagul drumeției pentru pace a fost preluat și este deja în România, în anul 2024 evenimentul urmând să fie organizată de către Familiile Kolping din Timișoara.
În contextul actual, cu războiul la granița Europei, pacea este mai necesară ca niciodată, iar această inițiativă Kolping ne oferă contextul prin care să ne aducem contribuția la promovarea armoniei și înțelegerii reciproce.
Drumeția pentru pace ne învață nu doar să fim responsabili față de noi înșine, ci și față de ceilalți. Implicarea noastră în organizarea acestui eveniment arată că suntem dispuși să renunțăm la individualism și să lucrăm împreună pentru un scop comun. Este o oportunitate de a transmite lumii întregi că suntem uniți în dorința noastră de a trăi într-o lume mai pașnică și mai incluzivă.
Corneliu Bulai