Realitatea cea mai intimă a universului şi inima tuturor lucrurilor este iubirea. Sfântul Ioan dă cea mai sintetică şi cea mai înaltă definiţie a lui Dumnezeu când scrie „Dumnezeu este iubire” (1 In 4,8), arătând ceea ce este Dumnezeu în esenţa sa, Dumnezeu care, cu toată libertatea, se dăruieşte omului pentru a-i schimba şi a-i transforma viaţa, făcându-l capabil de iubire.

Porunca iubirii este înscrisă în inima credincioşilor pentru faptul că însăşi caritatea este un dar, o virtute înăscută, care vine o dată cu Botezul, sacramentul care îl dăruieşte pe Duhul Sfânt, principiul vieţii noi în credinţă, speranţă şi caritate.

Caritatea constă în a da răspunsuri utile la crize specifice, fără a încerca schimbarea structurii sociale care crează şi perpetuează suferinţa si opresiunea. Biserica se naşte şi trăieşte din caritatea lui Cristos.

Papa Benedict al XVI-lea scria în enciclica Caritas in Veritate: „Caritatea este calea principală a doctrinei sociale a Bisericii. Orice responsabilitate şi orice angajare descrise de această doctrină sunt inspirate din caritatea care, conform învăţăturii lui Isus, este sinteza întregii Legi ( cf. Mt 22, 36-40). Ea dă adevărată substanţă relaţiei personale cu Dumnezeu şi cu aproapele; este principiul nu numai al microrelaţiilor: raporturi amicale, familiale, de grup mic, ci şi al macrorelaţiilor: raporturi sociale, economice, politice. (…) Din caritatea lui Dumnezeu provine totul, prin ea capătă formă totul, spre ea tinde totul. Caritatea este darul cel mai mare pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor, este promisiunea sa şi speranţa noastră”.

Regula de aur („Tratează-i pe alţii aşa cum vrei tu să fi tratat de alţii”) este cunoscută în multe culturi ca normă a vieţii corecte. Porunca iubirii acţionează şi mai mult în Vechiul Testament: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Lev 19,18). Isus Cristos amplifică  şi concretizează porunca iubirii reciproce prin faptul că o leagă strâns de dăruirea propriei sale vieţi: „Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13,34). Această iubire este orientată spre comuniune şi personalitate: fiecare este important, ca fiinţă unică, inconfundabilă, iubită de Dumnezeu – şi prin iubire, fiecare este raportat la ceilalţi.

Una din cele mai nobile şi delicate trăsături ale sufletului omenesc este prietenia. Este sentimentul cel mai adânc uman, care sintetizează formele de intimitate cele mai tainice, mai pure, mai dinamice şi creatoare. Prietenia este cel mai înalt şi mai nobil simţământ uman orientat spre comunicarea şi comuniunea socială a omului. Prietenia este un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se preţuiesc. Ea reprezintă o formă de iubire altruistă, manifestată ulterior prin  deschiderea, atenţia şi grija faţă de nevoile celuilalt, prin preocuparea  spre binele şi bunăstatea lui. Prietenia, ca iubire faţă de semeni, imprimă o valoare cu totul excepţională sufletului omenesc.

Cu această iubire faţă de semeni s-a apropriat mentorul nostru spiritual,  Fericitul Adolph Kolping, de acei tineri fără nici o perspectivă, acordându-le prietenia lui şi arătându-le calea spre prietenia lui Isus. Acesta să fie modelul nostru de conduită. El spunea : „Cea mai mare fericire pe care o poţi avea este acea de a-i face pe alţii fericiţi”. În aceste momente de criză sanitară trebuie să  găsim, în mijlocul atâtor restricţi, resursele de a-i face fericiţi pe alţii. Să nu renunţăm la principiile ce ne guvernează activitatea, să fim solidari, să căutam mijloacele de a promova binele comun şi nu în ultimul rând să fim  curajoşi. Dar nu un curaj inconştient, ci unul calculat, asumat. Să fim de folos acolo unde este mai mare nevoie. Nu este uşor, pe mulţi dintre noi ne-a afectat această criză în moduri neaşteptate. Dar prietenia nu poate fi învinsă, dragoste pentru aproapele nostru nu poate pieri. Avem un bun exemplu la Adolph Kolping care şi-a asumat riscul de a fi aproape de cei care erau bolnavi de holeră, alinându-le ultimele clipe, arătându-le iubirea lui Cristos. Fiecare dintre noi acolo unde suntem trebuie să aducem altora iubirea şi prietenia lui Cristos, în masura posibilităţilor şi abilităţilor cu care suntem înzestraţi.

Iubirea, prietenia şi curajul pe care Fericitul Adolph Kolping le-a primit de la bunul Dumnezeu să ne călăuzească acţiunile şi gândurile noastre.

Zöld Zoltán

Familia Kolping Milenium Timişoara