Între 29 septembrie – 8 octombrie 2019, un grup de 16 membri Kolping din Elveția a străbătut România de la vest la est și de la nord la sud. Au venit din partea Familiilor Kolping din Baar, Weinfelden, Wolfenschiessen și Zürich, împreună cu Peter Jung, directorul Organizației Kolping Elveția și au fost însoțiți tot timpul de un reprezentant ai echipei Kolping din România.
Călătoria a început în Timișoara, cu o întâlnire cu membrii Familie Kolping Millennium, asociație parteneră cu Familia Kolping Baar. Programul a cuprins mese comune, pregătite de gazde, liturghii la Timișoara și Maria Radna, plimbări și discuții.
Casa Kolping din Caransebeș a fost următoarea stație, dat fiind că atât Kolping Weinfelden, cât și Kolping Baar au ajutat de-a lungul anilor la finanțarea acestui proiect. Drumul a continuat pe ruta Hunedoara, Sibiu, Valea Viilor și Mediaș, unde oaspeții din Elveția au fost primiți cu o cafea în Casa Kolping din Mediaș, în care acuma își desfășoară activitatea Fundația “Sfântul Francisc” din Deva și unde sunt primiți copii orfani sau în situații sociale dificile. Membrii Kolping din Mediaș încearcă să se implice cât pot de bine în susținerea acestui proiect social.
Șumuleu Ciuc, unde are loc anualul pelerinaj Kolping Alba în ziua de 1 mai, a fost următorul popas, urmând traversarea munților, pentru a ajunge la Centrul Social-Educațional Kolping din Oituz, proiect, pe care atât Kolping Baar și Weinfelden, cât și organizația natională Kolping Elveția l-au suținut financiar. Oaspeții au petrecut timp cu copii și cu echipa Kolping din Oituz.
Drumul a continuat apoi până la Gura Humorului, la mănăstiri, și apoi s-a ajuns prin Cheile Bicazului la Hotelul Kolping din Brașov, unde a fost prezentat proiectul Cool Academy, școala profesională în sistem dual. Împreună cu preotul Gödri István și membrii Familiei Kolping „Sfântul Iosif” din Blumăna, Brașov s-a sărbătorit duminică sfânta liturghie în Capela Adolph Kolping și a urmat o agapă frățească. Călătoria de studiu s-a încheiat la Snagov, la Mănăstirea Carmelitanilor Desculți, cu o scurtă excursie în centrul capitalei României.
Dedicăm un mare MULȚUMESC! tuturor membrilor Kolping din România pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestei frumoase călătorii, și tuturor membrilor Kolping din Elveția un mare MERCI! pentru curajul și bucuria de a ne vizita țara și de a-și lua timp pentru întâlniri și dialog.