Într-o lume plină de suferință, cu conflicte la granițele Europei de Est și dezastre umanitare în Orientul Mijlociu, pacea devine mai prețioasă ca oricând. Chiar dacă noi, ca indivizi, nu putem face mai nimic pentru a influența lucrurile, Isus ne-a învățat să ne rugăm pentru pace.
Atunci când Isus i-a trimis pe cei 72 de discipoli ai Lui în acele localităţi în care dorea să meargă, le-a spus: „În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: Pacea să fie peste casa aceasta!” (Luca 10, 5).
Anul viitor, Organizația Kolping România va găzdui a 55-a Drumeție Internațională Kolping pentru Pace, între 9 și 12 mai 2024, în Timișoara. Este o oportunitate de a aduce oameni din toate colțurile lumii împreună, pentru rugăciuni, activități și, desigur, o călătorie pe jos pe un traseu lung și solicitant, dar mereu frumos.
Consiliul director Kolping Romania a dorit ca steagul Drumeției pentru Pace să fie purtat prin localitățile și diecezele în care asociațiile Kolping sunt active, facilitând astfel momente de rugăciune și comuniune dedicate păcii. Steagul a fost purtat în comunitățile din Dieceza de Iași: Ploscuțeni, Oituz și Valea Mare. Aceste evenimente au reprezentat momente de profundă comuniune, în care participanții au luat parte la liturghii alături de credincioși și preoți. În 22 octombrie, în timpul unei liturghii desfășurate în comunitatea Valea Mare, steagul a fost predat Diecezei romano-catolice de Alba Iulia. Președintele Kolping Alba, Kiss-Miki Levente, s-a deplasat în Moldova pentru a prelua acest simbol, care va continua să călătorească în comunitățile din Dieceza de Alba iar anul viitor, în luna Mai, va ajunge la Timișoara.
Steagul “Drumetiei pentru pace” este purtat din 1968 și reprezintă un angajament pentru înțelegere și reconciliere între popoare. Drumeția Internațională pentru Pace, a debutat în Elveția și se organizează anual în diverse țări europene de către organizatiile Kolping.
“Drumeția pentru pace ne învață nu doar să fim responsabili față de noi înșine, ci și față de ceilalți. Altruismul, manifestat prin implicarea noastră în acest eveniment, arată că suntem dispuși să ne depășim egoismul și să lucrăm împreună pentru un scop comun dar și o oportunitate de a transmite lumii întregi că suntem uniți în dorința noastră de a trăi într-o lume mai pașnică și mai înțelegătoare.” Corneliu Bulai
Mulțumim din inimă tuturor membrilor, voluntarilor Kolping, preoților și credincioșilor din Ploscuțeni, Oituz și Valea Mare care au fost alături de noi în aceste momente speciale. Cu siguranță rugăciunile noastre vor contribui la pacea atât de necesară, care, cu certitudine, va veni. Așteptăm cu nerăbdare să ne revedem în Timișoara în perioada 9-12 mai 2024!