CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ROMÂNIA

(31 mai – 2 iunie 2019)

Sfânta Liturghie

Sanctuarul din Şumuleu-Ciuc, sâmbătă, 1 iunie 2019

Cu bucurie şi recunoscător lui Dumnezeu, mă aflu astăzi aici, împreună cu voi, dragi fraţi şi surori, în acest îndrăgit sanctuar marian, bogat în istorie şi credinţă, unde, ca fii, venim s-o întâlnim pe Mama noastră şi să ne recunoaştem ca fraţi. Sanctuarele, locuri aproape “sacramentale” ale unei Biserici – spital de campanie, păstrează memoria poporului credincios care, în mijlocul necazurilor sale, nu oboseşte în a căuta izvorul de apă vie din care să-şi împrospăteze speranţa. Sunt locuri de sărbătoare şi de celebrare, de lacrimi şi de implorare. Venim la picioarele Mamei, fără prea multe cuvinte, să ne lăsăm priviţi de ea şi pentru ca ea, cu privirea ei, să ne conducă la Acela care este “Calea, Adevărul şi Viaţa” (In 14,6).

Nu am venit aici la întâmplare, suntem pelerini. Aici, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, voi veniţi în pelerinaj pentru a îndeplini legământul înaintaşilor voştri şi pentru a întări credinţa în Dumnezeu şi devoţiunea faţă de Preacurata Fecioară Maria, reprezentată de monumentala statuie de lemn. Acest pelerinaj anual aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti deopotrivă, participă la el şi credincioşi de alte confesiuni şi este simbolul dialogului, al unităţii şi al fraternităţii. Este o chemare de a recupera mărturiile de credinţă devenite viaţă şi mărturiile de viaţă devenite speranţă. A peregrina înseamnă a fi conştienţi că venim, ca popor, în casa noastră. Un popor a cărui bogăţie stă în miile sale de chipuri, de culturi, de limbi şi de tradiţii, sfântul popor credincios al lui Dumnezeu, care, împreună cu Maria, este pelerin, cântând milostivirea Domnului. Dacă în Cana Galileei Maria a mijlocit la Isus să facă prima minune, în fiecare sanctuar ea veghează şi mijloceşte, nu numai în faţa Fiului său, dar şi în faţa fiecăruia dintre noi, pentru a nu lăsa să ni se fure fraternitatea de vocile şi rănile trecutului, care alimentează diviziunea şi fragmentarea. Evenimentele complexe şi triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot constitui un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult râvnită convieţuire fraternă.

A peregrina înseamnă a ne simţi chemaţi şi îndemnaţi să mergem împreună, cerând de la Domnul harul de a transforma vechile şi actualele resentimente şi neîncrederea în noi oportunităţi de comuniune, înseamnă a ne desprinde din siguranţa şi confortul în care trăim în căutarea unui pământ nou, pe care Domnul vrea să ni-l dăruiască. A peregrina înseamnă provocarea de a descoperi şi de a transmite spiritul de a trăi împreună, de a nu ne fi teamă să ne amestecăm, de a ne întâlni şi de a ne ajuta. A peregrina înseamnă a participa la acea maree puţin haotică care se poate transforma într-o adevărată experienţă de fraternitate, o caravană mereu solidară pentru a construi istoria (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 87). A peregrina înseamnă a privi nu atât la ceea ce ar fi putut fi (şi n-a fost), ci mai degrabă la tot ceea ce ne aşteaptă şi nu mai putem amâna. Înseamnă a crede în Domnul care vine şi care este în mijlocul nostru, promovând şi încurajând solidaritatea, fraternitatea, dorinţa de bine, de adevăr şi de dreptate (cf. ibid., 71). A peregrina este angajarea de a lupta pentru ca aceia care au rămas în urmă ieri să devină protagoniştii de mâine, şi pentru ca protagoniştii de astăzi să nu fie lăsaţi în urmă mâine. Pentru a face aceasta, fraţi şi surori, este nevoie de o muncă de artizan, de a ţese împreună viitorul. Iată de ce suntem aici pentru a spune împreună: Mamă, învaţă-ne să construim împreună viitorul!

Faptul de a fi pelerin la acest sanctuar ne determină să ne îndreptăm privirea spre Maria şi spre misterul alegerii lui Dumnezeu. Ea, o fată din Nazaret, o mică localitate din Galileea, la periferia Imperiului roman, precum şi la periferia Israelului, prin “da”-ul ei, a avut puterea să înceapă revoluţia gingăşiei (cf. ibid., 88). Este misterul alegerilor pe care le face Dumnezeu, care îşi coboară privirea asupra celor slabi pentru a-i umili pe cei puternici. El ne îndeamnă şi ne încurajează şi pe noi să spunem “da”, ca şi ea, ca Maria, pentru a păşi pe calea împăcării. Fraţilor şi surorilor, să nu uităm: Domnul nu-l dezamăgeşte pe cei care riscă! Să mergem, şi să mergem împreună, să riscăm, făcând astfel încât Evanghelia să devină acea substanţă care să impregneze totul şi să le dea popoarelor noastre bucuria mântuirii, în unitate şi în fraternitate.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu