În data de 5 septembrie 2020, a avut loc un eveniment festiv în Banatul Montan cu ocazia sfințirii Casei Kolping din Rusca Montană.
Celebrarea Sfintei Liturghii s-a făcut în limbile română, germană și maghiară, fiind oficiată de către Pr. paroh Călin Ciocian din Oțelu Roșu și Pr. Gödri Istvan – praeses Kolping Romania, alături de Pr. Kapor Janos – paroh în Chișineu Criș, Pr. Mathe Lajos din Dumbrăvița și Pr. George Rădulescu din Sânandrei, ambii praesides în Kolping Banat, și Pr. Flavius Jurcă din Oțelu Roșu.
Au participat și preoții ortodocși: Sorin Toma – paroh în Rusca Montană, și Ovidiu Ursu – paroh în Valea Timocului, Serbia.
La manifestare au luat parte președintele Kolping România – Daniela Bărbulescu, președintele Kolping Banat – Jancsi Szabo, vicepreședintele Forumului German al Banatului Montan – d-ul dr. ing. Christian Ghioncel, și consultantul Cristian Gheorghe – Nexus Consult.
Din partea autorităților a participat primarul comunei Rusca Montană, dr. ing. Adorian Solomonesc, și viceprimarul Nicolai Simonel.
Din partea Kolping România și Kolping Banat au fost prezenți membrii consiliilor de conducere.
La eveniment au participat reprezentanții asociațiilor Kolping din următoarele comunități: Gheorgheni, Sângeorgiu de Mureș, Oituz, Cenad, Chișineu-Criș, Dumbrăvița, Liebling, Otelec, Pecica, Sânandrei, Timișoara Millennium, Timișoara Sf. Maria 89 și Rusca Montană. A fost prezent și un grup de coriști din Parohia romano-catolică Oțelu-Roșu.
Constructorii au fost reprezentați de către Viorel Costandiș din partea Vosili Mateoedy SRL și Nicu Negrușa din partea Szykla Construct, precum și meșterii locali Emil Pribil și Almăjan Livius.
Gulașul pentru eveniment a fost pregătit de către FK Cenad, sprijiniți de către membrii prezenți și voluntarii din Oituz.
Programul artistic a fost asigurat de către Arpi Szanto din Sângeorgiu de Mureș și Alexandra Vîntură din Oituz.
Casa Kolping Rusca Montană a găzduit nenumărate seminarii, tabere și evenimente în trecut, fiind de mai mulți ani închisă datorită uzurii instalațiilor.
În urma lucrărilor ample de renovare și amenajare casa a primit o înfățișare cu totul nouă, păstrând în același timp multe mărturii valoroase ale trecutului: o parte din mobilier, ușile și ferestrele inițiale, lemăria și pardoseala. Pereții din piatră și cărămidă au fost puși în evidență și lăsați la vedere, ca o dovadă de sinceritate, astfel încât să se vadă cât mai mult din istoria și tradiția casei.
În prezent casa comunității pune la dispoziție 26 de locuri de cazare în 10 camere cu baie proprie, o bucătărie complet mobilată și utilată, living cu șemineu, sală de mese și sală de seminarii.
Oaspeții acestei case se pot bucura de liniște și relaxare și se pot reconecta cu natura explorând traseele marcate de către tinerii voluntari.
Compartimentarea casei, trecutul și istoria ei, au menirea să faciliteze trăiri în comunitate și redescoperirea valorilor spirituale.
Una din camerele casei este dedicată ultimului paroh din fosta casă parohială, Nikolaus Schwarz. Acesta a slujit 40 de ani comunității, fiind deportat în Rusia, de unde a reușit să evadeze și să se întoarcă acasă.
Toată recunoștința pentru cei prezenți, pentru voluntari, constructori și, mai ales, pentru cei care au sprijinit acest proiect!
Sunt așteptați în continuare voluntari în vederea amenajării traseelor de drumeție!
Eduard Dobre
Pingback: Sfințirea Casei Kolping Rusca Montană | Dieceza Romano Catolică de Timișoara
[…] Eduard Dobre Sursa: Asociația Kolping […]
Pingback: Felavatták a megújult ruszkabányai Kolping-házat | RomKat.ro
[…] Forrás: temesvári egyházmegye/Kolping […]