În perioada 18-23 august Familia Kolping Sfântu Iosif din Brașov a organizat și anul acesta tradiționala Tabără pentru copii la Centrul de recreere Kolping din Izvoare (jud. Harghita).
Participanții taberei au fost elevi cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani, majoritatea din Brașov, dar și din județele Covasna și Mureș.
Organizatorii au ales ca moto versetul după Luca 9, 57: ”Doamne, Te voi urma, oriunde vei merge”.
La pornire copiii și organizatorii au participat la Sfânta liturghie celebrată în Biserica Romano-catolică, Brașov-Blumăna, fiind binecuvântați de preotul Benedek Károly, dar și de familiile lor.
Tabăra a debutat ca de obicei cu multe jocuri de cunoaștere, nelipsind nici Activity de tabără, favoritul copiilor. În zilele următoare au participat la variate activități de grup, stabilind ei însăși reguli ce trebuiau respectate pe toată perioada taberei.
Au prezentat scenete inspirate din lumea basmelor populare, apoi au vizionat cu mult entuziasm sceneta-surpriză, pregătită de grupa adulților organizatori. Au făcut cunoștință cu viața sfinților, îndeosebi cu viața și faptele mărețe ale sfântului rege Ștefan. Au asistat la coacerea pâinii, experimentând și ei etapele acestei activități gospodărești.
Organizatorii le-au oferit scurte prezentații ale propriilor meserii, pentru a le arăta la modul concret ce înseamnă vocația, ca dar divin, cum și de ce și-au ales acea meserie, care sunt frumusețile, dar și obstacolele ce trebuiesc depășite zi de zi în exersarea unei profesii, a unei meserii.
Copiii au fost foarte curioși și implicați în aceste mici prezentații.
Vizionarea filmului Zootropolis a accentuat și mai mult idea principală a taberei: ”Poți deveni oricine! Nu renunța niciodată la visurile tale!”
Participanții taberei au petrecut deasemeni o zi minunată la Ștrandul Septimia din Odorheiul Secuiesc. Seara s-au distrat, și au cântat cântece populare în jurul focului de tabără. La terminarea taberei și-au luat rămas bun scriindu-și câteva cuvinte frumoase pe tricourile special pregătite în acest scop.
S-au despărțit în speranța întâlnirii vara viitoare.
Máthé Izabella, FK Brașov