În perioada 08 – 22 iulie 2023, cinci membri Kolping ai Organizației de Tineret Kolping din Dieceza de Aachen au vizitat România și mai multe proiecte ale organizației noastre.
Trei zile au poposit la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, unde doi dintre ei, Miriam, reprezentanta de tineret și calfa Vincent, lucrase pe vremuri cot la cot cu mulți alții în cadrul unor tabere de muncă în vederea ridicării acestui frumos centru Kolping. Acum, s-au putut bucura de o casă, în care există viață, musafiri și o diversitate bogată de activități.
Au urmat cinci zile în cadrul unui workcamp pe lângă Casa Kolping din Rusca Montană, pe un teren, care va fi transformat într-un loc atractiv de a petrece vacanțe simple și frumoase, în mijlocul naturii. Aici, cei din Germania au lucrat cot la cot cu tineri din Banat, fiind recompensați de mese gustoase, pregătite de câțiva elevi, care fac parte din Echipa Regională Kolping Timișoara. Acești tineri se pregătesc regulat la Casa Calfelor Timișoara, sub conducerea lui Chef Kiss Florin, pentru Olimpiada Culinară IKA, Stuttgart 2024.
Trei zile la Brașov, la Hotelul Kolping au oferit ocazia musafirilor din Aachen, de a cunoaște câteva locuri deosebite ale meleagurilor Transilvaniei. Călătoria s-a încheiat cu ultimele trei zile petrecute în județul Bacău și Vrancea, alături de copiii și tinerii voluntari ai Centrului Social-Educațional Kolping Oituz. Copiii au avut parte la Oituz de zile deosebite de vacanță, pregătite și coordonate de echipa de angajați și voluntari Kolping. În ultima zi, oaspeții din Germania s-au alăturat tinerilor invitați la Casa Kolping din Ploscuțeni pentru o sesiune de formare.
Suntem recunoscător membrilor Kolping din Germania – Miriam, Vincent, Thorben și Martin – pentru curajul de a se aventura în vacanță pe meleagurile noastre, de a ne ajuta câteva zile la proiectele noastre și sperăm, că nu va râmâne ultima întâlnire! Mulțumirile noastre se îndreaptă și către echipele de angjați și voluntari din Casele Kolping din Timișoara, Rusca Montană, Brașov, Oituz și Ploscuțeni, care au sprijinit realizarea acestei vizite reușite a membrilor Kolping Tineret al Diecezei de Aachen!