Astăzi,7 decembrie, Asociația Kolping România a marcat cel de-al 55-lea transport umanitar către Ucraina. În această misiune umanitară, Asociația Kolping a avut sprijinul deosebit al Asociației Sfântul Vincentiu de Paul din Iași, care s-a alăturat cu un microbuz plin de alimente esențiale.
Au fost achizitionate și donate legume, ulei, făină, conserve și alte alimente neperisabile către cantina socială din Cernăuți. Efortul comun a fost susținut de angajamentul și generozitatea membrilor Asociației Kolping, celor din Asociația Sfântul Vincentiu de Paul si a celor de la Centrul Diecezan ”Caritas” Iași.
Alături de colegul nostru Corneliu Bulai a fost Parintele Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas Iași și o echipa de trei voluntari pentru a aduce împreună ajutor și speranță comunităților aflate în dificultate. Această inițiativă reprezintă un pas esențial în eforturile continue de a sprijini și de a îmbunătăți calitatea vieții celor aflați în nevoie. Misiunea umanitară nu se oprește aici! Vă încurajăm să rămâneți alături de noi în această călătorie de solidaritate, pentru că fiecare gest de generozitate aduce speranță în viețile celor aflați în nevoie.