În luna martie 2022, mai exact în ziua de 4 martie, Organizația Kolping România organiza primul transport umanitar către frații ucraineni aflați în plin șoc al războiului. Iată că după un an am ajuns cu ajutorul donatorilor la transportul cu numărul 40 și la un număr impresionant de microbuze, peste 80, care au transportat tot ce era necesar pentru susținerea vieții oamenilor aflați în suferință.
La fiecare transport am avut: alimente, medicamente, produse de prim ajutor, haine, încălțăminte, generatoare, butelii(camping), lumânări și multe alte lucruri atat de necesare în vremuri dificile.
Prin tot ce am transportat în acest an am sprijinit: cantina socială coordonată de Kolping Ucraina în Cernăuți, centrul pentru refugiați, familiile nevoiașe din diferite localități dar și voluntarii aflați pe linia frontului.
Cu multă disponibilitate și responsabilitate alături de donatorii care ne-au sprijinit financiar pentru a cumpăra toate cele necesare, am fost acolo, construind o reală punte a solidarității de la Oituz către Cernăuți.
Nu am judecat, nu am criticat, nu ne-am uitat în stânga și dreapta la tot felul de scenarii descurajatoare din partea mass media, noi am ajutat, cu responsabilitate creștină și umană.
De-a lungul timpului în acest an am avut alături în transporturile umanitare: Preasfințitul Iosif Păuleț, preoți din dieceza de Iași, surori, colegi din Kolping România, Kolping Internațional, Kolping Munster, Kolping Serbia, alte asociații și organizații umanitare.
La transportul 40 de joi, 2 martie, am fost însoțit de către părintele Alexandru Percu, director al oficiului vocațiilor din Dieceza romano – catolică de Iași.
În câteva cuvinte părintele dorește să ofere mărturia personală a unei astfel de experiențe.
Experiența de la Cernăuți, Ucraina, a fost una deosebită. De mult timp doream să ajung acolo, o dorință care s-a trezit în mine după ce am văzut nenorocirile care se petrec în această țară și curajul și empatia atâtor grupuri și asociații de la noi din dieceză de a merge cu diferite ajutoare și a fi alături de oamenii care suferă din cauza războiului. Am dorit să o fac și eu în acest mod, am dorit să cunosc un pic din realitatea de acolo, să iau contact cu cei care sunt direct implicați. Această dorință s-a împlinit prin disponibilitatea domnului Corneliu Bulai de la Asociația Kolping Oituz care mi-a permis să-l însoțesc în cel de-al 40-lea transport.
Am descoperit efortul imens de a organiza un transport de ajutoare, dificultatea de a trece vama, am văzut acele garduri între vama ucrainiană și cea românească prin care au trecut și încă trec refugiații, garduri care trezesc un sentiment de înjosire a omului, am văzut kilometrii întregi de camioane care așteaptă să intre la noi în țară și am aflat că pot aștepta chiar și 15 zile, chiar mai mult.
La Cernăuți am descoperit o echipă de voluntari alături de reprezentanții Kolping care ne-au întâmpinat afectuos și ne-au ajutat să descărcăm microbuzul. Aici l-am întâlnit pe Vasili, directorul Kolping care ne-a împărtășit din ultimele știri din țară, l-am întâlnit pe Ludwing, administrator la Kolping care, cu multă bucurie, cu entuziasm, a încercat să ne vorbească în limba germană (pentru că ucrainiană nu înțelegeam) despre proiectul unei brutării care este în construcție, apoi, împreună cu el am servit prânzul la cantina socială unde se împarte câte o porție de mâncare celor care au nevoie.
La Ludwing am simțit și durerea exprimată de realitatea cruntă pe care o trăiește, cea a războiului. Se întreba de ce este considerat fascist de frații ruși, el care face atâta bine oamenilor. Am simțit lipsa de sens a acestui război. În același timp am observat câtă disciplină, organizare, seriozitate, profesionalism există în tot ceea ce face, iar când ne-am despărțit de el ne-a invitat să ne rugăm pentru el. I-am arătat rozariul pe care îl aveam în mâini spunându-i că mă voi ruga iar el mi-a arătat că și el are un rozariu în mașină.
Am vizitat apoi orașul Cernăuți pe care l-am descoperit foarte frumos. Am mers în piața centrală unde m-a surprins un steag enorm de mare al Ucrainei și, alături de steag, un panou cu soldații căzuți la datorie. Am încercat să privesc oamenii de pe stradă, tinerii în mod special. I-am descoperit veseli, venind de la școală, socializând, tineri frumoși, încrezători în ei înșiși. Cei mai mari mergeau liniștiți, unii îngândurați, alții preocupați de treburile lor, alții discutând între ei, cu alte cuvinte, duceau o viață normală așa cum trebuie să fie și cum își doresc.
Am intrat apoi în catedrala ortodoxă nu doar pentru a o vizita ci și pentru a ne ruga. Alături de alți rugători, m-am rugat pentru pace în Ucraina, m-am rugat pentru cei de la Kolping și în mod special pentru Ludwing.
După ce am servit o cafea bună ne-am reîntors în țară. Călătoria a durat 15 ore jumătate. În ciuda oboselii drumului, am avut parte de o zi binecuvântată, rămân cu o experiență pe care doresc să o repet și în alte zone ale țării. Domnul să-i întărească pe cei care suferă din cauza războiului și să-i răsplătească pe cei care ajută în diferite moduri poporul ucrainian atât de mult oprimat.
Nu suntem străini unii de alții, mergem împreună pe drumul vieții, cu propriile noastre istorii, un drum care poate fi atât de minunat dacă ne-am bucura de pace.
Pr.Alexandru Percu
Corneliu Bulai