În perioada 26 august – 5 septembrie, un grup de 12 membri din Familia Kolping Montreux, Elvetia, a avut o vizită în România. Nu a fost prima vizită în țara noastră, dar a fost prima vizită în sudul țării și în regiunea Banat. Grupul a fost condus de Ruedi Hurni, un kolpingist și un prieten apropiat, care de 10 ani este alături de proiectele din Brașov și Oituz. Programul a cuprins vizitarea unor locuri turistice ca Orșova, Băile Herculane dar, intenția, bucuria și marea curiozitate a fost vizitarea Centrului de integrare din Caransebeș și șantierul viitoarei Case a Calfelor din Timișoara.
Vizita pe șantierul din Timișoara a fost cel mai așteptat moment. Eduard Dobre, secretarul Kolping Romania si director KOR a prezentat prietenilor din Elveția proiectul Casa Calfelor, un proiect îndrăzneț și plin de speranță pentru toți membri Kolping din România. Vizita în Banat a continuat cu o seară petrecută împreună cu membri din Familia Kolping Millenium si Sf. Maria, dar și o vizită la sanctuarul „Maria Radna” din localitatea Lipova, județul Arad, împreună cu Daniela Bărbulescu, președintele Kolping România.
Pentru a doua parte a călătoriei prietenii din Elveția au vizitat obiective turistice din Sibiu, Brașov, iar vizita de suflet a fost la Centrul Educațional din Oituz.
La Oituz au avut posibilitatea să se întâlnească cu voluntarii Centrului care au fost recompensați pentru sprijinul lor cu certificatul de voluntar pentru anul 2019, cu ciocolată elvețiană și cu o masă de ping pong, donație din partea grupului din Montreux.
Trebuie să evidențiem faptul că Ruedi Hurni și Familia Kolping Montreux au sprijinit încă de la început proiectul din Oituz contribuind la construcția începută în 2015 și la achiziționarea panourilor solare pentru apă caldă.
Mulțumim prietenilor din Montreux pentru această vizită, care a confirmat aprecierea activităților și proiectelor Kolping din România arătând încă o dată că prietenia, parteneriatul și solidaritatea sunt ingredientele reușitelor în munca noastră de asociație.
Corneliu Bulai