Am fost întrebată: “De ce ai participat la taberele din Rusca Montană?”. Ei bine, prima invitaţie a venit în mijlocul pandemiei, deci motivul principal a fost să ies în sfârșit din casă, să socializez, dar nu doar atât… De mică am fost învăţată că voluntariatul este important iar până în prezent am făcut voluntariat de oricâte ori am avut ocazia, astfel încât această tabără mi s-a părut o oportunitate de neratat.

Totuşi, după cele câteva luni de stat în casă, gândul că va trebui să întâlnesc alţi tineri m-a speriat. Cunoșteam câțiva voluntari, dar nu prea bine. Şi totuşi, ce era să fac? Nu mai puteam da înapoi. Am plecat în tabără.

Când am ajuns la Casa Kolping, am rămas uimită. Casa era o îmbinare perfectă între vechi și nou, între pereţi de cărămidă şi piatră lăsată la vedere şi cei abia renovaţi, între uşile din lemn vechi şi obiecte din lemn nou. Un stil rustic care mi-a furat privirea. Locul radia primitor, făcându-te să te simţi într-adevăr ca acasă. Acest lucru m-a ajutat încet-încet să mă destind, devenind nerăbdătoare să cunosc participanții și evenimentele pe care le vom trăi împreună. Grupul era unul variat şi atmosfera era veselă, plăcută. M-am bucurat enorm să fiu acolo. În acea seară am cinat, am socializat şi ne-am cunoscut mai bine.

A doua zi, după micul dejun, am început munca. O parte dintre noi s-au dus să marcheze un traseu montan. Au eliberat drumul de copaci căzuţi, au curăţat pomii pentru a-i putea însemna, şi încetul cu încetul au marcat primul traseu. Cealaltă parte a rămas acasă, erau destule de făcut pentru toţi. Grupul rămas s-a ocupat de făcut ordine, aranjat şi decorat casa, curăţenie în curte (deoarece construcţiile la casă tocmai se terminaseră) şi vopsirea gardului. Era o zi călduroasă, tipul de zi în care preferi să stai, să te relaxezi, şi totuşi, fiecare muncea de zor.

 

 

Pauza de prânz a fost binevenită iar terasa era locul perfect pentru a lua masa. Chiar dacă soarele îşi împrăştia neîncetat razele călduroase, noi nu ne dădeam seama. Stăteam jos, mâncam, discutam, mai spuneam câte o glumă. Toate acestea parcă ne-au reîncărcat  “bateriile” deoarece, după vesela pauză de prânz, ne-am apucat din nou de treabă.

Câteva ore mai târziu, priveam satisfăcuţi la munca pe care o îndeplinisem. După  o zi de muncă s-ar presupune că eram prea obosiţi să mai facem ceva, dar am luat cina apoi am început noi discuţii, am continuat discuţii vechi, am jucat jocuri şi am ascultat muzică.

Următoarea zi, după micul dejun, am plecat într-o drumeţie pe drumul forestier, către cascada Cleanţul Şoimului. Pe drum am realizat importanţa traseelor montane. Dacă doreşti să vezi peisajele, să petreci timpul în natură, să faci o drumeţie, este nevoie de aceste trasee. Toate acestea le gândeam bucurându-mă de aerul curat de munte ce ne înconjura cu o răcoare liniștitoare, de copacii ai căror coroane de frunze se întindeau până în nori, umbrind pe alocuri drumul şi de susurul apei ce curgea pe lângă noi. Aproape de finalul drumeţiei, ne-a prins ploaia, ceea ce a făcut drumul înapoi spre Casa Kolping să fie umplut cu râsete.

Casa Kolping a fost o adevărată binecuvântare. Am avut unde să dormim, să ne gospodărim, să mâncăm, să socializăm – să ne simţim bine. Am avut tot ceea ce ne trebuia. Finalul primei tabere a venit mai devreme decât mi-aş fi dorit, dar a lăsat loc şi de ceea ce urma să vină.

În a doua tabără, cu aceeaşi voie bună, curtea şi grădina au fost curăţate bine de tot şi alte două trasee montane au fost marcate, unul dintre ele fiind folosit chiar a doua zi de către noi, pentru drumeţia de duminică, ultima zi de tabără.

În a treia tabără, în grădină şi în jurul casei au fost plantate flori, unul dintre traseele precedent marcate a fost reamenajat şi un al treilea traseu realizat, de data aceasta unul circuit, conectat cu unul dintre celelalte trasee, a fost marcat şi pregătit pentru vizitatorii ce doresc să îşi petreacă timpul în natură şi aer liber. Duminică, în ultima zi de tabără, am purtat discuţii despre ecologie, importanţa acesteia, importanţa acţiunilor noastre şi despre ce putem face în acest scop pentru a participa activ la crearea şi menţinerea unui mediu ecologic, sănătos.

   

În ultima tabără de lucru am participat la un eveniment de ecologizare organizat de primăria din Rusca Montană. Am ajutat la curăţarea şi strângerea deşeurilor de lângă râu, de pe drumul forestier şi din pădure. De asemenea, programul a inclus şii exerciţii de teambuilding, discuţii despre importanţa fiecărui membru într-o echipă şi buna funcţionare a acesteia, toate însoţite de voie bună.

Taberele acestea ne-au învăţat multe lucruri. În timpul petrecut acolo am întrezărit tipul de comunitate pe care îl dorim cu toţii: o comunitate în care ne ajutăm unul pe celălalt, ne sprijinim, o comunitate în care fiecare sarcină de îndeplinit, oricât de mică, este importantă. Casa Kolping ne-a primit cu braţele deschise şi ne-a oferit tot ceea ce aveam nevoie, ba chiar mai mult. Ştim că oricând am dori să ne întoarcem, vom avea unde.

 

Myriam Săbău, Timişoara