Între 26 iunie – 06 iulie 2018 a avut loc o campanie de voluntariat care a avut ca scop efectuarea lucrărilor de pregătire la amplasamentul pe care urmează să fie contruită Casa Calfelor Kolping Timișoara.
În prima zi s-au tăiat buruienile și au fost făcute lucrări de pregătire în vederea demolării.
La start s-au prezentat 8 membri din partea Familiei Kolping Cenad și doi din partea FK Liebling.
Lucrările de demolare și transport au durat câteva zile, pe parcursul acestor zile fiind prezenți și membri din partea FK Uivar și Sf. Maria Timișoara.
Materiale precum lemn și fier au fost depozitate, iar cei peste 1000 mc de moloz rezultat au fost transportați la un centru de sortare.
În primele zile au participat și Asociația Calfelor din Sibiu cu doi reprezentanți.
Campania s-a încheiat odată cu efectuarea curățeniei genrale în urma lucrărilor de demolare, fiind spălată șoseaua, eliberat și igenizat trotuarul, montat un gard, depozitate materialele refolosibile etc.
Au participat la lucrări membri din partea FK Sf Maria și FK Millennium, ambele din Timișoara.
Acțiunea trebuia să aibă loc împreună cu un grup de voluntari ( seniori ) din Limburg, dar care n-au mai putut veni, prezenți fiind doar doi în prima zi într-o scurtă vizită.
Ultima campanie de volutariat a avut loc în luna iulie din 2017 la care au participat 40 de tineri.
Eduard Dobre