Duminică, 30 octombrie, PS Aurel Percă, episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași, a vizitat pentru prima dată Centrul Educațional Kolping din Oituz. Vizita a constat în prezentarea casei, discuții despre perioada în care s-au desfășurat lucrările de construcție, despre situația socială a comunității din Oituz, precum și despre rolul unui astfel de centru într-o comunitate. Mai mult >>
Cupa Kolping la șah, ediția a V-a
În data de 26 noiembrie 2016 va avea loc la Timișoara ediția a V-a a “CUPEI KOLPING LA ȘAH”.Competiția va fi organizată de către Familia Kolping Sfânta Maria Timișoara.Vă așteptăm cu drag!
Beatificarea lui Adolph Kolping la Roma în 1991 a deschis o perspectivă pentru Familiile Kolping din România
La invitația părintelui Alfred Weiss, praeses diecezan al Organizației Kolping Viena, 7 membri și viitori membri Kolping din România au participat în 1991 la beatificarea lui Adolph Kolping. Printre participanți au fost membrii primei Familii Kolping din România, constituită la 1 mai 1991 la Blaj, precum și domnul Zeiler, doamna Moldovan și familia Ilieș. Din Mai mult >>
Jubileul de argint al beatificării lui Adolph Kolping
Astăzi, exact în urmă cu 25 de ani, a fost beatificat Adolph Kolping- preot în Köln și reformator social. La acel moment, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe fondatorul Asociaței Kolping un „mistic al faptei”. Mesajul său este în continuare unul actual – „creștinismul trebuie adus în viața socială reală în conformitate cu Mai mult >>
Kolping Oituz – O nouă conducere pentru grupul de tineret
Sâmbătă, 15 octombrie, în cadrul întâlnirii Kolping din Oituz, au fost aleși noi reprezentanți ai grupului de tineret Kolping Oituz. Alexandra Domocoș și Sabina Niculăieș, reprezentanții de până acum, au ajuns în clasa a XII-a și atentia lor va fi îndreptată către examenul de bacalaureat. În aceste condiții, ștafeta a fost predată. Treizeci de adolescenți Mai mult >>
Ziua mondială de rugăciune
Anul acesta ziua mondială de rugăciune este pentru Kolping Filipine, o țară asiatică majoritar catolică. Evenimentul va avea loc către sfârșitul acestei luni, în data de 27 octombrie 2016. Primele Familii Kolping din Filipine au fost înființate în anul 1992 iar în present asociația numără peste 1400 de membri activi. Sloganul lor aduce în atenție Mai mult >>