Henrietta Blejan împreună cu Aniko Blejan și Răzvan Crețu, membri ai Familiei Kolping Timișoara Millennium, au răspuns unei invitații a adresate de tinerii Kolping din Croația. În data de 29 august a avut loc o întâlnire în Varazdin, ei fiind salutați și primiți cu căldură de Ana și Marja Pugar, precum și leader-ul de tineret Mai mult >>
A 49-a Drumeție Kolping pentru Pace
În perioada 4 – 7 august, la Praga, a avut loc cea de-a 49 ediție a Drumeției Internaționale Kolping pentru Pace. Au participat peste 320 de membrii Kolping din Germania, Italia, Austria, Luxemburg, Elveția, Cehia, Polonia, România și Republica Moldova. Participanții s-au rugat pentru pace, au depănat amintiri, au cântat și au parcurs împreună o Mai mult >>
Cracovia – Ziua Mondială a Tineretului (partea a II-a)
Joi, 28 iulie, împreună cu ceilalți tineri Kolping, am participat la cateheza în limba engleză ținută de cardinalul Vincent Nichols din Dieceza de Westminster, Anglia. Cuvintele sale au ajuns direct la inima tinerilor iar răspunsurile la întrebările acestora privind păstrarea credinței, criza refugiaților și ajutorul acordat celor din jurul nostru au primit un răspuns care Mai mult >>
Tinerii Kolping se pregătesc să devină lideri
În perioada 13-17 iulie a avut loc la Caransebeș seminarul cu tema „Formarea echipei. Managementul proiectului”. Au participat tineri din Timișoara, de la Asociațiile Kolping Millennium și Sfânta Maria, precum și tineri din Caransebeș. Seminarul a vizat identificarea rolurilor în cadrul echipei și conștientizarea avantajelor muncii în echipă. Astfel de seminarii urmăresc formarea de lideri Mai mult >>
Corespondență din Cracovia
Nouă participanți din Timișoara, Tășnad, Brașov, Oituz și Ploscuțeni au plecat luni spre Polonia pentru a reprezenta Asociația Kolping la Ziua Mondială a Tineretului. Seara a avut loc o întâlnire la Casa Kolping din Cracovia, unde am revăzut o parte din vechii prieteni și unde am cunoscut și persoane noi. Tineri din 180 de țări Mai mult >>
Kolping România se implică pentru inițiative comunitare în Republica Moldova
În perioada 10 – 17 iulie 2016, Kolping România a organizat o tabără de voluntariat în satul Stîrcea, din Glodeni, Republica Moldova. Una dintre principalele probleme ale comunității era lipsa unui loc de joacă pentru copii. 25 de voluntari români și moldoveni și-au unit forțele și au preluat inițiativa amenajării unui spațiu în care copiii Mai mult >>