Excelența Sa Matthias episcop auxiliar al Arhidiecezei de Paderborn a vizitat în 13 iulie Centrul Educațional Oituz și a fost oaspetele Casei Kolping din Brașov. Vizita a fost organizată de către studentul la teologie Jakob Ohm, majoritatea din grupul aflat în călătorie fiind pentru prima dată în România. Excelența Sa Matthias König, a fost praeses-ul Mai mult >>
Vizită din Ucraina la Oituz
În săptămâna 8 -15 iulie, am avut bucuria să-i găzduim la Oituz, în Centrul Educațional Kolping, pe Iulia Savka și fiul ei Liubomir veniți din Ucraina. Iulia este un voluntar activ în acțiunile din Kolping Ucraina, iar în acest timp de mare dificultate pentru poporul ucrainean ea a ales să nu emigreze, ci să se Mai mult >>
Roma – Participare Kolping la a X-a întâlnire mondială a familiilor
Cu multă bucurie și onoare, am participat împreună cu familia mea în perioada 22-26 iunie, la Roma, la a X-a întâlnire mondială a familiilor. Am reprezentat familiile din Kolping Internațional și sunt recunoscător pentru această oportunitate. Peste 2000 de delegați din 120 de țări am fost prezenți la programul propus pentru această întâlnire. Un program Mai mult >>
Invitație la Săptămâna Europeană a Tineretului Kolping Europa, între 7-13 august 2022, la Novi Sad, în Serbia!
Mottoul săptămânii va fi: “Innovation in digital youth work – Let’s get digital!”- Inovație în munca digitală pentru tineret – Să trecem la digital!” Din partea Kolping România pot participa 2-4 reprezentanți. În cazul, în care se formează un grup mai mare de interesați, trebuie anunțat la “office(at)kolping.ro”, pentru a clarifica cu organizatorii (Kolping Serbia & Mai mult >>
Adunarea generală Kolping Elveția și jubileul de 100 ani Kolping Hochdorf
În perioada 17-19 iunie 2022 a avut loc o serie de evenimente, la care Kolping România a putut fi prezentă prin intermediul unui reprezentant. Vineri, 17 iunie a fost ziua, pe care membrii Familiei Kolping Hochdorf – asociație, care anul acesta a împlinit 100 ani – au petrecut-o în compania reprezentanților asociațiilor partenere venite din Mai mult >>
Solidaritatea ca responsabilitate creștină
Vineri, 10 iunie, am avut bucuria de a înfăptui al treisprezecelea transport umanitar pentru ajutorarea fraților noștri din Ucraina care trec printr-o situație de război trăind efectele urâte și nedrepte ale acestuia, neștiind cât va dura această situație. De această dată am avut alături o întreagă echipă condusă de Preasfințitul Iosif Păuleț, episcop al Diecezei Mai mult >>