Realitatea cea mai intimă a universului şi inima tuturor lucrurilor este iubirea. Sfântul Ioan dă cea mai sintetică şi cea mai înaltă definiţie a lui Dumnezeu când scrie „Dumnezeu este iubire” (1 In 4,8), arătând ceea ce este Dumnezeu în esenţa sa, Dumnezeu care, cu toată libertatea, se dăruieşte omului pentru a-i schimba şi a-i Mai mult >>
Uniunea Europeană din perspectiva valorilor creștine
În aceste timpuri dificile, (dar care timpuri nu au fost dificile?), Europa aniversează 70 de ani de la primele încercări concrete spre o solidaritate între țările europene, iar noi, fiecare cetățean european, avem responsabilitatea să ne reamintim și să prețuim această mare realizare care a condus la un timp de pace, respect reciproc, acceptarea diversităților, Mai mult >>